Dacă ai Rh-ul negativ, ai nevoie de o urmărire atentă a sarcinii, deoarece există riscul unor complicaţii pentru bebeluşul tău: de la anemie până la retard psihic, motor şi chiar moartea copilului. Nu lua însă lucrurile în tragic. Sunt mari şanse ca micuţul tău să nu păţească nimic. Totul este să fii informată şi să îţi alegi un ginecolog „responsabil care să te urmărească de-a lungul sarcinii.
Ce înseamnă Rh negativ?
Mamele cu Rh negativ sunt în pericol de a transfuza accidental sânge copilului. Dacă acest lucru se întâmplă, corpul mamei va fabrica anticorpi anti-Rh care au rolul de a distruge orice hematie întâlnită purtătoare de Rh pozitiv. Din nefericire pentru făt, anticorpii mamei pot să traverseze placenta, anticorpii ajung în circulaţia fătului şi distrug globulele roşii ale acestuia. Amploarea „distrugerilor este proporţională cu numarul de anticorpi pe care mama îi „fabrică.
Vaccinarea, cel mai simplu tratament
Cea mai eficientă metodă de a rezolva problema incompatibilităţii de Rh este vaccinarea. Până să ajungi aici, primul pas ar fi ca oricărei gravide să i se identifice din primele luni de sarcină grupa sanguină şi Rh-ul.
Testarea trebuie să se facă inclusiv în situaţia în care eşti gravidă şi trebuie să faci o întrerupere de sarcină.
În sistemul medical românesc, însă, de obicei femeilor care fac întreruperi de sarcină nu li se depistează Rh-ul.
Dacă acesta este negativ, atunci când eşti însărcinată prima dată (indiferent de finalitatea sarcinii – chiuretaj sau naştere), trebuie să te vaccinezi cu imunoglobulina anti-D. Asta înseamnă că în circulaţia sanguină ţi se vor introduce hematii Rh pozitive, astfel încât la viitoarea sarcină să nu mai existe riscul „să-ţi ataci propriul copil.
Obligatoriu, vaccinul trebuie făcut atunci când sângele fătului intră în contact cu cel al mamei (adică imediat după chiuretaj sau după ce ai născut şi s-a constatat că Rh-ul copilului este pozitiv) şi nu la următoarea sarcina. Gravidele cu Rh-ul negativ trebuie monitorizate atent şi la prima sarcină, chiar dacă riscul de complicaţii este mic.
Există totuşi probabilitatea – destul de mică – ca şi la prima sarcină să apară „accidente în cursul cărora globulele roşii ale copilului (hematiile) să se întâlnească cu sângele matern. Sistemul imunitar al mamei va reacţiona considerând hematiile copilului un corp străin, va fabrica anticorpi şi va trece la „atac.
Specialiştii mai recomandă să te vaccinezi în caz de incompatibilitate cu partenerul (tu ai Rh-ul negativ, iar el pozitiv), dar şi în următoarele situaţii: dacă sângerezi în trimestrul I sau II de sarcină, dacă ai un avort spontan, dezlipire de placentă, sarcină extrauterină, sarcină ectopică (cu risc), înainte de o procedură de ecografie intervenţională (de exemplu amniocenteză), în cazul în care bebeluşul moare etc.
Incompatibilitatea de Rh
Medicina modernă este un ajutor de preţ pentru mamele care au incompatibilitate de Rh cu partenerul.
Dacă tu eşti una dintre ele, ar trebui să ştii că medicul care te urmăreşte trebuie să pună la punct o „strategie (diferită de la caz la caz) care poate include:
- determinarea de anticorpi anti-Rh la începutul sarcinii, ulterior în săptămâna a 28-a, iar in cazul unor teste pozitive se fac dozări lunare de anticorpi;
- prelevarea de celule de la făt pentru a se afla în ce măsură a fost afectat de anticorpii mamei (amniocenteza).
Dacă medicul consideră că viaţa copilului este în pericol, sunt posibile două opţiuni: se poate declanşa prematur naşterea (dacă fătul are peste 32-34 săptămâni) sau se face transfuzie sanguină intrauterină (dacă este mai mic).
Cuplurilor în care mama are Rh-ul negativ iar tatăl pozitiv, li se recomandă să ia măsuri de contracepţie până în momentul în care îşi doresc un copil. Astfel scade riscul de a avea o sarcină „cu probleme.
Aşadar, şi în incompatibilitatea de Rh, este mai uşor să previi decât să tratezi. Află ce tip de Rh ai, iar dacă există vreun risc, ia măsuri de precauţie. În nici un caz nu te lăsa pe mâna unui medic care tratează o astfel de problemă cu superficialitate.
Retardul şi surditatea, sechele posibile
În momentul în care globulele roşii ale fătului încep să fie distruse, transportul de oxigen la nivelul organelor copilului scade. Dacă afectarea este foarte mare, se poate produce moartea intrauterină a fatului. Dacă însă copilul reuşeşte să supravieţuiască până la termen, el dezvoltă după naştere icter.
Acesta poate fi minor sau icter nuclear. În situaţia din urmă, manifestările micuţului sunt de-a dreptul dramatice: are privirea fixă, nu-şi poate regla temperatura corpului, nu poate înghiţi şi ţipă încontinuu. În 80% din cazuri, aceşti copii nu supravieţuiesc. Ceilalţi rămân cu sechele motorii grave, psihice (retard de diferite grade, până la idioţenie) sau senzoriale (mai ales surditate).
Când eşti în afara oricărui pericol?
1. Nu există nici un risc ca viitorul bebeluş să aibă probleme, atunci când şi tatăl şi mama au Rh-ul negativ sau când tatăl are Rh-ul negativ, iar mama pozitiv;
2. Sunt 50% şanse ca Rh-ul copilului să fie tot negativ (compatibil cu al mamei);
3. Dacă în timpul sarcinii te vaccinezi pentru a nu dezvolta anticorpi împotriva propriului copil.
4. Prima sarcină a unei femei cu Rh-ul negativ este de cele mai multe ori lipsită de pericole pentru micuţ. La această primă sarcină, în sângele mamei se formează anticorpi care nu sunt periculoşi. Aceştia nu pot traversa placenta şi nu pot face rău fătului.
Atenţie! Dacă ai Rh-ul negativ, ai făcut o întrerupere de sarcină sau ai pierdut o sarcină şi nu ai fost vaccinată imediat după aceasta, atunci riscurile de a avea probleme când vei dori un copil sunt mai mari decât atunci când te afli la prima sarcină.
Foto: shutterstock.com.