Rivalitatea între frați – ce să faci și ce să NU

Oriunde există 2 sau mai mulți copii există și o rivalitate, indiferent cât le-ar plăcea părinților să declare că cei mici se înțeleg de minune. Relațiile dintre frați, inclusiv rivalitatea, le oferă lor lecții importante despre viață. Psihologii te învață ce să faci și cum să NU reacționezi atunci când frații au ‘ceva de împărțit’.

 

Nu te grăbi să fii mediator

Lasă-i să-și rezolve singuri disputele. Cu excepția violenței (de limbaj sau fizică) nu ar trebui să te bagi în discuțiile dintre frați. Dacă o faci, inevitabil unuia i se va părea că i-ai luat celuilalt partea, iar asta va adânci conflictul, în loc să-l oprească. Pe de altă parte, trebuie să învețe să relaționeze corect de unii singuri, fără colac de salvare și în alte situații, nu numai în familie.

Nu căuta vinovat

Dacă te amesteci în disputa lor, nu o face pentru a căuta un vinovat, ci pentru a-i ajuta să găsească o soluție. Poți sugera să se joace separat, dacă nu se înțeleg, iar această alternativă le oferă două posibile moduri de a reacționa – fie găsesc calea de mijloc, fie se separă și toată lumea e fericită.

Nu forța false împăcări

Nu-i pune să se pupe și să se îmbrățișeze când lor le vine să se bată. O vor face sub presiune, dar resentimentele se vor acumula. Dacă situația este tensionată, reflectă-le sentimentele, fără să încurajezi violența – ‘Poți fi furios pe fratele tău, dar nu este în regulă să-l lovești’.

Pregătește-ți răspunsuri pentru replicile lor

‘Îl/o urăsc!’ ‘Tot timpul îi iei apărarea’ sunt replicile cele mai des aruncate în mijlocul certurilor între frați, în care se implică părinții. Acestea și ‘Îl/o iubești mai mult decât pe mine’… ‘Vă iubesc pe amândoi așa cum sunteți, dar mă port cu voi diferit, pentru că voi aveți nevoie diferite’ – este răspunsul pe care pishologii ne sfătuiesc să-l dăm în cazul celebrei replici aruncate de copilul gelos pe frate/soră.

Încearcă să petreci timp și separat

Tot psihologii ne învață să petrecem măcar câte 10 minute separat, cu fiecare dintre copii, făcând ceva ce îi place lui sau sau care este important pentru el. Puțină atenție nedivizată poate fi soluția pentru a pune capăt rivalităților dintre frați.

Nu aștepta prea mult de la cel mare

Pentru că a apărut pe lume înaintea celui de-al doilea născut, părinții se așteaptă ca fratele cel mare să fie ‘adultul’. Pe de altă parte, tind să îi ia apărarea celui mic, tocmai pentru că e mai mic și au puține pretenții de la el. De cele mai multe ori rivalitatea între frați apare tocmai din cauza acestei atitudini. Cum se naște bebe, cum cel mare trebuie să-i dea jucăriile lui, să-l lase să îi strice tot, pentru că el nu știe, nu înțelege etc. Copilul mare are drepturile lui, care trebuie respectate. Nu-l forța să împartă jucăriile, să cedeze de fiecare dată și nu-l transforma în bonă, răpindu-i copilăria. Lasă-l să te ajute, dacă dorește asta, dar nu îi pune pe umeri responsabilitatea creșterii fratelui mai mic.

 

foto Shutterstock

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole