Program educațional pentru copii – ”Trends of Tomorrow”

Samsung Electronics România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, continuă și anul acesta programul educațional „Trends of Tomorrow’. În cadrul caravanei, aproximativ 8000 de elevi vor putea afla care este cariera potrivită pentru ei, vor primi recomandări de aptitudini digitale necesare pentru domeniile de activitate pe care le aleg, precum și consiliere în planificarea educațională și profesională.

Cavarana Samsung Trends of Tomorrow se va desfășura în două etape – primăvară și toamnă – și va ajunge în 10 orașe ale țării. În perioada 23 aprilie – 16 mai, elevii din clasele a X-a și a XI-a din Timișoara, Arad, Oradea, Baia Mare și Bistrița vor fi primii care vor afla care sunt opțiunile de carieră care se potrivesc cel mai bine pentru viitorul lor.

 

În România, conform unui studiu publicat de ARACIS în 2012, 80% dintre absolvenți lucrează în alt domeniu decât acela pentru care s-au pregătit, iar 75% dintre aceia care au absolvit o instituție superioară de învățământ nu sunt mulțumiți de profesia aleasă. În acest context, consilierea adecvată în carieră devine un punct cheie pentru viitorul profesional al generației actuale de elevi care tinde să se ghideze mai mult după informațiile primite de la familie sau de la cunoscuți.

 

„În cadrul campaniei Samsung Trends of Tomorrow vom oferi elevilor trei tipuri de teste psihologice – Testul Self Directed Search sau Holland, Testul Intelligenz-Struktur-Test 2000R și Testul Big FiveQuestionnaire – considerate a fi cele mai relevante la nivel internațional în domeniul orientării vocaționale, școlare sau de carieră. Împreună cu Samsung Electronics România, ne dorim ca orientarea vocațională să devină un trend al zilei de mâine, astfel ca fiecare dintre tinerii români să poată beneficia de aceste instrumente, extrem de valoroase, în momentul alegerii carierei’. a declarat Dan Petre, coordonator platformă www.pemeserie.ro

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole