Poveștile Crăciuniței

Are doar 13 ani, dar Alexia Ghergan își lansează cea de-a treia carte: Poveștile Crăciuniței. Evenimentul are loc sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 13.00, în magazinul Diverta din Băneasa Shopping City.

Poveștile Crăciuniței se adresează celor mici, dar și celor mari și cu toții sunt invitați vineri  să afle chiar de la micuța autoare detalii despre carte.

Pasiunea Alexiei pentru scris a apărut de timpuriu, încă de dinainte de a învăța să scrie efectiv, dar doar după un nefericit ccident de echitație, când orele de antrenament se cereau înlocuite de altă activitate, Alexia s-a concentrat pe scris. Așa au apărut primele poezii despre cai, cărora le-au urmat apoi  povestioarele de buzunar.

Atentă la tot ce se întâmplă în jurul ei, Alexia reușește să surprindă în povestiri  captivante fapte, momente de viață, întâmplări pe care nu le observi decât atunci când le privești cu bucurie în suflet și cu dragoste. Personajele sale o ajută să creeze o lume ideală, unde binele învinge întotdeauna, unde copilul înoată alături de delfini, unde mama poate fi o zână, o lume în care ar vrea să trăiască orice copil.

Vesele, reale sau imaginare, povestirile Alexiei se citesc cu plăcere. Prin mesajul lor optimist, ele trezesc în sufletele cititorilor dorința de a fi mai buni.

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole