Pentru prima data pe cont propriu

Copiii au tot felul de initiative, care, evident, te pot descumpani. Nu stii daca pretentiile copilului tau sunt exagerate sau daca tu iti faci prea multe griji. Ca sa te poti orienta, iti dam cateva repere.

Cand sunt in stare sa traverseze singuri?
Pe la opt-noua ani. Evident, totul depinde de localitatea si zona in care stati: una e sa aiba de traversat o alee pe care nu circula decat doua, trei masini pe ora si alta e sa traverseze o intersectie aglomerata, la o ora de trafic maxim.

Inainte de a-l lasa sa treaca strada singur, repeta-i de o mie de ori ca trebuie sa se uite in stanga, apoi in dreapta si numai dupa aceea sa porneasca. Cand tu crezi ca si-a format reflexul de a se asigura corect, da-i voie sa traverseze singur, dar ramai in spatele lui si supravegheaza-l.

Cand se pot duce singuri la cumparaturi sau in parc?
Pe la noua-zece ani. Probabil ca nu va vrea sa mearga la cumparaturi, insa in parc, da. In acest caz, conditioneaza-i mersul singur in parc de mersul la mici cumparaturi.

Nu e cazul sa cumpere altceva decat o paine, un kilogram de mere, un litru de lapte, fiindca nu trebuie sa care mai mult, sa riste sa cheltuiasca prea multi bani si nici sa fie inselat cumva.

Cand poate sa primeasca musafiri in absenta ta?

Nu inainte de 13-14 ani. Adica atunci cand apreciezi ca este suficient de responsabil ca sa respecte casa si regulile impuse. Trebuie sa fii sigura ca, in cazul unor probleme, copilul va fi in stare sa le rezolve.

Cand poate iesi singur seara?
Nu inainte de 14 ani. Depinde (din nou!) de zona in care locuiti. Aici exista pericolul ca, in cazul unui refuz al tau, sa plece oricum… Asigura-te ca stii unde pleaca si ca va veni acasa la ora stabilita.

Foto: HEPTA/PHOTONONSTOP.

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole