Dacă ești părinte ți s-a întâmplat cel puțin o dată să fii nevoit să-ți lași copilul cu cineva, fie că a fost vorba de membri ai familiei sau prieteni apropiați. Dar ce faci când niciuna dintre aceste variante nu este disponibilă? Ești nevoit să apelezi la o bonă.
În cel mai bun caz, o bonă ar trebui să fie o persoană empatică, flexibilă, cu simțul răspunderii, un aspect îngrijit, să aibă cunoștințe de acordare a primului ajutor, să aibă noțiuni de nutriție și psihologia copilului, precum și o vârstă medie de 35 – 40 de ani.
Procesul de recrutare a unei persoane care să îndeplinească toate cerințele acestea este de obicei lung și anevoios. Din acest motiv, majoritatea părinților apelează la serviciile agențiilor de bone.
Ce vor părinții
E greșit să credem că părinții doresc doar supraveghere din partea unei bone. Aceștia caută o persoană care să răspundă nevoilor copilului lor, să petreacă timp cu micuții, să le citească, să aibă răbdare și să le explice ceea ce le stârnește curiozitatea.
Participarea la actul de educare e o cerință principală din partea părinților ce caută bone, deoarece aceștia au realizat că nu angajează un străin care să stea 8 ore la TV sau la telefon în timp ce pretinde că are grijă de copilul lor.
O agenție de bone are responsabilitatea recrutării de persoane potrivite pentru activitatea de îngrijire a unui copil, cu un aspect îngrijit, o atitudine prietenoasă, care să nu prezinte vicii incompatibile cu profesia de bonă.
În teorie aceste persoane trebuie să demonstreze experiență anterioară, să treacă o testare psihologică și o testare lingvistică.
În practică doar o parte din agențiile de bone respectă aceste condiții, verifică experiența candidatelor și le supun seriilor de testări necesare. Dar de multe ori CV-urile ireproșabile și promisiunile agenției nu își găsesc corespondentul în realitate.
Ce putem face?
Cum evităm să ajungem în situația aceasta? Cum știm că agenția de bone la care am apelat e de încredere iar bonele recrutate îndeplinesc condițiile promise?
Pentru început, putem cere recomandări sau putem căuta recenzii și păreri pe internet, dar și acestea sunt de foarte multe ori subiective.
Cea mai bună decizie în acest caz e să ne bazăm pe informații obiective, cum sunt datele financiare și juridice despre firmă, întrucât acestea sunt cel mai greu de falsificat și reflectă starea reală a agenției. Dacă agenția are o stare financiară și juridică neclară sau precară e greu să mai ai încredere în managementul acesteia, precum și în abilitatea de a-și respecta promisiunile legate de serviciile oferite.
Ce spune legea
În mod legal, în România există anumite condiții pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a putea lucra ca bonă și un document corespunzător care demonstrează acest lucru:
- Să fie aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei – dovedit prin certificat medical;
- Să fie aptă din punct de vedere psihologic – dovedit prin raportul de evaluare;
- Să nu aibă antecedente penale- dovedit prin certificat de cazier judiciar;
- Să dețină o diplomă sau o altă certificare care să ateste titlul de bonă.
Aceste trei documente sunt obligatorii și trebuie reînnoite anual. Agenția are obligația să ceară bonelor aceste documente, iar părinții au dreptul să ceară să le vadă în cazul în care au dubii cu privire la bona propusă.
Vestea bună e că românii s-au mai educat în privința bonelor și nu mai acceptă pe oricine să aibă grijă de copilul lor. Din acest motiv au apărut și câteva școli de bone, în care persoanele dornice să apuce această meserie învață lucruri precum psihologia copilului tehnici de prim ajutor, tehnici de stimulare a creativității, metode de învățare distractivă etc.