(P) Cum îți ajuți bebelușul să-și dezvolte abilitățile motrice?

Una dintre cele mai acerbe provocări în parenting este aceea de a ajuta copilul să se dezvolte armonios, din toate punctele de vedere. Față de anii trecuți, în prezent se pune un accent foarte mare și pe dezvoltarea motricității încă de la vârste foarte fragede. De aceea, fiecare părinte caută metode prin care să-și stimuleze bebelușul. Îți prezentăm o colecție de activități prin care-ți poți ajuta bebelușul să își dezvolte aceste abilități, mizând foarte mult pe ideea de învățare prin joacă.

Ce este conceptul de învățare prin joacă?

Învățarea prin joacă presupune acumularea de informații fără să existe presiunea studiului. Copilul dezvoltă abilități de cunoaștere și învățare, fără să simtă efectiv că este nevoie să studieze. Pentru a ajuta atât copiii, cât și părinții în acest demers, a apărut treptat o gama variata de jucării pentru bebelusi menite să atragă atenția copilului și să îl ajute să învețe prin joacă. Iată câteva dintre aceste jocuri și jucării care îl pot ajuta să se dezvolte armonios din punct de vedere motric.

Tabletele educative de jucărie

Reproducând parțial, la nivel de jucărie, aspectul unei tablete tehnologice, tableta pentru copii este dotată cu sunete și lumini și implică bebelușul să facă anumite activități. Achizițiile de vârstă ale bebelușului trebuie urmărite cu multă atenție, deoarece acest tip de jucării stimulează coordonarea mână–ochi sau ajută bebelușul să miște mâinile în conformitate cu toate cerințele jucăriei. Apăsarea unui buton, repetarea unei acțiuni, strângerea pumnișorilor, apucarea cu mâna a jucăriei, toate aceste lucruri fac parte din categoria jocului care dezvoltă activitatea grosieră, care îl ajută pe copil mai ales în primii săi ani de viață.

Turnul de jucării

Această jucărie este prezentată în multe forme, însă cea mai cunoscută dintre acestea este dispunerea unor piese sub forma unui turn. Fie că vorbim despre cilindri, cuburi sau dreptunghiuri, copilul va trebui să stivuiască aceste elemente, astfel încât, la final, să construiască un turn stabil. Această activitate stimulează motricitatea fină, la fel ca și jucăriile de șnuruire. Așa cum este și firesc, tu, părintele, dai tonul activității, pentru că în primă fază copilul va avea nevoie să privească, să înțeleagă și abia mai apoi să reproducă acțiunea.

Salteluțele de activități

Salteaua de activități este cea mai utilă jucărie pentru bebeluși, întrucât stimulează copilul din aproape orice punct de vedere. Coordonarea, mișcarea, strângerea și, pornind de aici, un întreg carusel de activități sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le oferă această jucărie.

Oferă copilului cărți

Chiar dacă bebelușul tău este foarte mic, ar trebui să știi că lui îi place foarte mult să asculte glasul părinților. Ia, așadar, o carte potrivită vârstei copilului tăi și citește-i, încercând să îl implici în activitate. Îl poți lăsa să țină cartea sau să urmărească imaginile, cu degetul. Poate că, în primă fază, va trebuie să faci mai mult decât să-i citești copilui, însă, acest lucru îți va aduce rezultate și în dezvoltarea motrică și în cea cognitivă. 

Ce poți face pentru a stimula motricitatea copilului?

Uneori, chiar și simpla chemare a bebelușului la tine se poate transforma într-un joc de motricitate. Este indicat să nu pierzi din vedere faptul că tu trebuie să fii un participant activ, pentru că bebelușul tău va vedea în tine un adevărat model.

Este nevoie să susții copilul și să îi insufli încrederea în el, pentru ca, mai apoi, să te poți bucura de aceste mici reușite. 

Specialiștii afirmă că vârsta potrivită pentru a începe exercițiile de motricitate este de la 3-6 luni, în funcție de gradul de dezvoltare a copilului, așa că pregătește-ți din timp activitățile.

Sursa foto: vivre.ro

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole