Pheobe Kannisto si cei 6 baieti ai ei aveau toti parul lung. Pana si adultii radeau de ei, desi stiau ca isi lasasera parul lung pentru o cauza nobila.
„Acum 3 ani, copilul unei prietene a pierdut lupta cu cancerul. Era de-o varsta cu gemenii mei si erau prieteni buni.
Cand s-a implinit un an de cand copilul a murit, 3 dintre copiii mei, cei mai mari, au decis sa isi doneze parul in amintirea lui.
De atunci au trecut 2 ani, iar viata noastra a ramas afectata de acesta boala. E peste tot. Baietii vor sa ajute, iar donarea parului e modul in care pot sa o faca', a povestit mamica.
Nu de putine ori se intorceau acasa cu lacrimi in ochi
Gestul frumos al celor 6 frati n-a fost insa privit la fel de toata lumea. Nu de putine ori, baietii femeii au fost nevoiti sa se confrunte cu rautati spuse de alti copii, dar mai ales de adulti, care considerau lungimea parului lor anormala.
Desi Pheobe si-a invatat copiii sa explice colegilor si adultilor situatia si sa le spuna ca e vorba de o cauza nobila, multi dintre ei nu intelegeau, iar baietii ei se intorceau acasa cu lacrimi in ochi.
Au reusit in cele din urma sa ignore criticile si ridiculizarea, stiind ca e un gest prin care ii ajuta pe altii.
Intreaga familie si-a donat parul unei organizatii ce ajuta copiii bolnavi de cancer sa isi recapete increderea in sine, daruindu-le peruci facute din parul donat de oamenii generosi.
Frizeritele au refuzat sa le incaseze bani pentru tunsori
Cand au intrat in frizerie pentru a se tunde, iar angajatele au auzit despre ce e vorba, au refuzat sa le ia banii pentru tuns. In schimb, le-au spus mamei si celor 6 frati ca, in masura in care ei pot face un asemenea gest, si ele pot participa la binefacere, donandu-si timpul.
In total, cei 6 frati si mama lor au donat 5,2 metri de par si abia asteapta ca parul sa le creasca din nou, sa poata repeta gestul.
Mama, dupa exemplul careia e evident ca s-au luat si copiii, isi doneaza parul periodic inca de cand era adolescenta.
Sursa articol si imagini: huffingtonpost.com