Ionut, un baietel de patru ani, era zilele trecute atarnat de fusta mamei lui, cu lacrimi in ochi, implorand-o sa nu arunce ceea ce mie mi se parea o carpa mototolita.
La o privire mai atenta, am observat ca era un rest diform al unei cirese mari de plus cu ochi, nas si gura, care probabil isi facuse stagiul de jucarie pe vremea cand Ionut era bebelus si, probabil, ma gandeam eu, a fost si minge de fotbal prin casa pe cand juniorul incepuse sa mearga, iar acum arata intr-un fel in care numai o persoana cu multa imaginatie ar fi putut crede ca este un obiect cu o utilitate oarecare.
Ei bine, pentru acea cireasa uriasa, Ionut se zbatea din tot sufletelul lui sa fie pastrata: „Mami, dar imi trebuie, intelege!. „Ce sa mai faci cu ea, nu vezi cum arata? Nu te-ai mai jucat cu ea de doi ani, e veche.
„Te rooog, nu o arunca, mi-e mila de ea, ce-o sa faca singurica acolo in gunoi? O sa planga… Si fiul meu are aceeasi reactie atunci cand vine vorba de sortat jucarii pe care trebuie sa le aruncam deoarece sunt stricate, fie ca este vorba de: o masinuta de plastic fara roti, jucaria rupta de pe tortul de ziua lui, de anul trecut, usa de la masinuta primita de Craciun (masinuta care de mult e bucatele) sau Machelele – un personaj care nu se stie ce extraterestru intruchipeaza, pe care il atarnam de carucior cand avea cateva luni.
In lumea relativ mica a copiilor, aceste obiectele sunt prieteni apropiati. Chiar de cand copilul incepe sa simta sau sa inteleaga ce inseamna pierdere, poate reactiona foarte rau atunci cand jucariile sau uneori hainutele lui devin „gunoi.
De asemenea, copiii nu prea fac diferenta la aceasta varsta intre valoarea lucrurilor si cea a oamenilor si foarte lesne se poate gandi ca, daca mama poate sa arunce asta, intr-o zi ma poate arunca si pe mine.
Acest sentiment de abandon se instaleaza foarte puternic mai ales daca cel mic a experimentat „abandonarea de catre parinti (a fost lasat pentru a i se da o lectie, la un moment dat, intr-un loc, chiar daca era in siguranta si observat de la distanta de parinti) sau a fost amenintat de cineva ca, daca nu face cutare lucru va fi parasit de parinti, sau nu va mai fi luat de la gradinita daca mai plange sau nu este cuminte, chiar si in varianta mai usoara („Vreau sa vina mami. „Mami vine doar daca nu mai plangi/ mananci tot/ esti cuminte).
Ce sa mai spunem daca mai apare si un bebe in familie?! – Unii s-ar putea gandi ca: „Daca vine unul nou acum, pe mine ma arunca, deoarece sunt vechi, obraznic, murdar…
Abandonul este o tema frecvent intalnita in gandurile, visele, temerile, fricile copilului mic. Ca urmare, copilul nu isi „abandoneaza ceea ce ii apartine si din speranta ca nici pe el nu il va abandona „proprietarul lui – mama si/sau tata. Cu toate acestea, noi trebuie sa mai facem si ordine intre lucruri si atunci, ce facem, cedam rugamintilor micului strangator?
Poate ar fi o solutie sa:
- ii explicam copilului ca e nevoie sa facem loc si pentru noi jucarii sau hainute, sau ce avem nevoie, sa apelam la nivelul lui de intelegere pentru a-l face sa admita ca unele lucruri pot deveni periculoase daca se rup, murdaresc, invechesc;
- ii amintim mereu de dragostea noastra si sa ii spunem ca niciodata nu am putea renunta el, ca este comoara noastra cea mai de pret;
- sa il obisnuim din vreme cu sortatul jucariilor si hainutelor care nu i se mai potrivesc, pentru a fi date copiilor mai mici sau sarmani;
- sa facem pachete cu ceea ce vrem sa aruncam si sa le „trimitem la bunici, pentru ca acestia sa le pastreze in cufarul cu comori. Cine stie, poate „tine!
Parintii poarta si ei o parte de „vina. Ei cumpara copiilor de patru-cinci ani lucruri si jucarii pe care acestia nu si le doresc neaparat.
Text: Cristiana Haica,
Foto: 123rf.com