Era inca inceputul lunii iulie, oamenii inca isi mai faceau rezervari pentru vacante, insa prietena mea, Oana, ma suna si imi scria mail-uri pe tema: bine, si eu la ce gradinita il dau pe fiul meu?
Poate ca va intrebati de ce se grabea Oana sa isi dea copilul asa de mic la gradinita. Are suficienti bani sa plateasca trei bone, nu una.
Insa fiul Oanei este asa de bine dezvoltat din punct de vedere psihomotor, emotional si intelectual, incat nu avea de ce sa mai stea un an acasa pentru a intruni criteriile unor gradinite; practic el se descurca la fel de bine ca un copil de 4 ani.
Si Oana a facut o lista cu gradinitele unde ar putea sa isi dea copilul, initial pe criteriul proximitatii fata de locuinta. Pasul urmator a fost sa sune si sa intrebe daca mai sunt locuri pentru un copil de 2 ani si jumatate. Greseala.
Pentru ca din 5-6 gradinite cate avea pe lista, numai una avea locuri la aceasta grupa de varsta, care corespunde mai degraba cresei.
Ne-am gindit ca e mai bine sa intrebe de locuri la grupa mica (desi, probabil ca cei de la gradinita ar fi strambat din nas auzind ca, de fapt, copilul ei are sub 3 ani, dar le-am fi cerut sa evalueze copilul inainte de a spune nu). Asa ca numai o gradinita a spus ca nu mai are locuri. Si au inceput vizitele la celelalte 5.
Criteriile Oanei pentru alegerea gradinitei au fost – aspectul cladirii, curtea (daca exista si cum este amenajata), aspectul si discutiile purtate cu personalul gradinitei, masa (facuta acolo sau catering), materialele didactice, acreditarea sau autorizarea de catre ARACIP, optionalele si activitatile extracurriculare.
Lipsea unul dintre criteriile importante – ce curriculum urmeaza gradinita si daca acele cadre didactice (oare calificate toate?) chiar stiu despre ce vorbesc, mai precis: cum si-au organizat orarul, cum proiecteaza lectiile, daca au la indemana o planificare pe care sa o arate parintilor, dupa ce auxiliare si manuale lucreaza.
Citeste continuarea in revista BABY – septembrie.