Pana sa devin mama, nu prea intelegeam eu cum e cu acel „carusel emotional' cauzat de schimbarile hormonale din sarcina sau dupa nastere, mai ales ca in afara de cativa „nervisori' in timpul sarcinii, nu am experimentat niciun fel de schimbari de comportament.
Toate acestea s-au schimbat insa dupa ce am nascut si m-am trezit ca m-am transformat intr-o „plangacioasa notorie'.
Ma gandeam ca pe de o parte este oarecum normal avand in vedere lipsa somnului cauzata de nenumaratele treziri nocturne, insa ma intrebam, oare chiar asa e normal sa plang din orice? Si cand spun orice, nu ma refer la situatii in care o repriza buna de plans este normala, ci la prostioare care ma faceau sa plang in hohote.
Iata care sunt o mica parte dintre motivele pentru care am plans de cand am devenit mama:
Cand ii citeam copilului meu povestea „Frumoasa si bestia', abia am reusit sa duc povestea pana la final pentru ca nu reuseam sa mai aritculez cuvintele din cauza lacrimilor
Cand bebelusul meu mi-a pus mana pe obajaji in timp ce ii schimbam scutecul. Acum imi este clar ca era un gest reflex, insa atunci mi s-a parut cel mai frumos gest din lume si m-au napadit lacrimile instananeu.
Cand am comandat o pizza si desi am specificat sa nu puna ciuperci, atunci cand am primit-o, evident avea ciperci asa ca m-am pus pe plans de ciuda, cred.
Cand vedeam cam orice video sau stire despre bebelusi, copii, indiferent ca era pozitiv sau ceva trist, plangeam, parca la comanda.
Cand m-am vopsit si culoarea finala mi se parea ca nu este ceea ce am vrut, desi foloseam aceeasi vopsea de ani buni.
Cand in loc de zahar, mi-am pus sare in cafea.
Cand mancarea pe care am pregatit-o nu mi-a placut la gust, desi puiul meu a devortat tot castronelul pe nerasuflate.
Cand am uitat sa pun biberoanele la sterilizat si a trebuit sa stau 10 min, in toiul noptii sa le sterilizez. Cam atat a durat si repriza de plans.
Cand copilul meu pur si simplu nici nu a vrut sa guste din mancarea pe care am pregatit-o.
Cand mi-a sarit un nasture de la camasa exact cand ma pregateam sa ies pe usa.
Cand, intorcandu-ma la serviciu, am gasit in geanta suzeta si o jucarile de-a puiului meu.
Cand puiul meu mi-a luat fata in palme si apoi m-a pupat pe frunte, asa cum o faceam eu de multa vreme. Sa te tii hohote de plans atunci, pfff, abia am reusit sa ma opresc.
Cand nu am avut absolut nici un motiv sa plang, pur si simplu am inceput sa plang si asta nu s-a intamplat doar o data.
Simona David