Mădălin Ionescu va deveni din nou tătic. Cristina Șișcanu este însărcinată

Mădălin Ionescu va deveni din nou tată. Frumoasa sa soție, Cristina este însărcinată și așteaptă cu nerăbdare să devină mamă pentru prima dată.

Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu spun că li s-a împlinit visul, după o lungă perioadă de așteptare.

Potrivit Cristinei, care va împlini  32 de ani  pe 3 noiembrie și care și-a dorit foarte mult să devină mamă, în primul trimestru de sarcină a avut destul de multe probleme, grețurile i-au dat mari bătăi de cap.

‘Suntem extrem de fericiți atât eu cât și Mădălin pentru că ne doream foarte tare un copil. În primul trimestru de sarcină am stat mai mult în casă, pentru că am avut grețuri. Mâine împlinesc 32 de ani și acesta este cel mai frumos dar pe care l-am primit de la Dumnezeu', a declarat Cristina pentru wowbiz.

Acum, Cristina Șișcanu este însărcinată în patru luni, iar alături de Mădălin Ionescu se pregătesc să sărbătorească atât ziua de naștere cât și faptul că vor deveni împreună părinți.

Mădălin Ionescu mai are doi copii din căsnicia anterioară, o fată și un băiat, care locuiesc împreună cu el și Cristina.


Mădălin Ionescu a ținut foarte mult ca ambii copii să locuiască cu el și după divorțul de prima soție și, într-un final, a câștigat acest drept în instanță.

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole