M.Marquise împreună cu Anca Serea au lansat săptămâna aceasta prima lor linie vestimentară dedicată micuţelor prinţese, „M.Marquise for Kids’, avându-le drept imagine pe Sarah şi Ingrid, feţitele vedetelor Anca Serea, respectiv Simona Pătruleasa.
Păstrând elementele care definesc brandul M.Marquise, precum feminitatea, preţiozitatea şi atemporalitatea, ţinutele din colecţia pentru copii reprezinta adevărate miniaturi ale creaţiilor designerului, într-o versiune mai jucauşă şi mai lejeră. Având ca inspiraţie principală colecţia pentru adulţi din sezonul toamnă-iarnă 2013-2014, designerul a reinterpretat dantela, catifeaua, stofa, tulle-ul şi accentele preţioase din paiete şi pene în nuanţe pastel de ivoire, roz-pudră şi corai, dar şi rosu şi verde, culori specifice sărbătorilor de iarnă.
Articolele din această colecţie se adresează fetiţelor cu vârste cuprinse între 3 luni şi 7 ani şi vor fi comercializate în showroom-ul şi în shop-ul online M.Marquise, dar şi într-o serie de magazine pentru copii ce vor fi anunţate ulterior.
Realizarea acestei colecţii împreună cu Anca Serea a fost alegerea firească după o colaborare de aproape doi ani dintre designer şi în curând mămica a 4 copii. Am gândit această colecţie cu gândul la Sarah, fetiţa mea cea mare, care este de altfel şi unul dintre modelele acestei linii dar şi la Stephanie, fetiţa mea pe care o aşteptăm cu mult entuziasm în preajma Crăciunului. Poate în viitor vom extinde această linie şi la articole pentru băieţei, care să îi încânte şi pe David şi Noah, ceilalţi doi copii ai mei‘, a declarat Anca Serea în cadrul evenimentului de lansare al colecţiei.
În afară de amfitrioanele serii – designerul Andreea Mărcuţă şi cele două mămici Anca Serea şi Simona Pătruleasa – la eveniment au mai participat Carmen Negoiţă, Denisa Nechifor, Gabriela Morar, Paula Chirilă, însotiţe de feţitele lor, Luiza Costan, Daiana Anghel, Adrian Sână şi Adrian Cristea.
Uite imagini de la lansarea M.Marquise for Kids