Îl ții în sfârșit în brațe și aștepți cu nerăbdare să înceapă aventura voastră împreună. Dar, înainte de asta, trebuie să te asiguri că ești echipată corespunzător pentru această călătorie. Și că ai la îndemână toate lucrurile necesare în primul an al bebelușului.
Însă trebuie să te avertizăm de la început: lista de accesorii must-have nu este una scurtă, așa că va trebui să te organizezi din timp în ceea ce o privește. Tocmai din acest motiv, astăzi îți venim în ajutor cu o selecție de lucruri de care cel mic va avea mare nevoie.
Scutece
Cât mai multe scutece, pentru că, uneori, vei folosi chiar și zece bucăți pe zi. Alege unele cu o putere de absorție mare, care nu irită pielea bebelușului (de regulă, cele ecologice, realizate din fibre naturale, sunt cele mai bune în acest sens).
De asemenea, trebuie să te uiți cu atenție la sistemul de prindere, ca să nu îl incomodeze sau să îl strângă pe cel mic. Pentru a face o alegere bună, testează timp de o săptămână mai multe tipuri de scutece.
Biberon și sterilizator
Indiferent dacă alăptezi sau nu, biberonul se numără printre lucrurile esențiale pentru un bebeluș. Bineînțeles, există și opțiunea de a alterna alăptarea cu hrănirea cu biberonul, varianta preferată de cele mai multe mămici.
Pe lângă biberon, foarte util ar fi să ai și un sterilizator pentru biberon, acel dispozitiv care folosește aburul pentru a distruge toți microbii, o măsură de protecție în plus pentru bebeluș. La fel de folositor se poate dovedi a fi și un încălzitor pentru biberoane, care pregătește hrana celui mic in cel mai scurt timp, chiar daca biberonul a stat la frigider mai multe ore.
Hăinuțe
Pentru primele luni nu va trebui să iei foarte multe lucruri, pentru că cel mic se dezvoltă foarte repede în această perioadă (un costumaș care îi vine bine la o lună nu îl va mai încăpea la trei luni) și există riscul să rămâi cu unele pe care nici nu le-a purtat.
Alege, totuși, câteva piese de bază: body-uri din bumbac de diferite mărimi, o salopetă, șosete și botoșei, câteva costumașe, bluze, un pulover mai gros, care se închide cu nasturi în partea din față, câteva perechi de pijamale, ghetuțe și pantofi sport, un fes, o pălărie și o geacă sau jachetă.
Pătuț
Este piesa de mobilier de care cel mic se va folosi până pe la doi ani, motiv pentru care ar fi bine să investești în ceva de calitate. Alege salteaua în același timp cu pătuțul, pentru a te încadra în dimensiuni (nu ar trebui să lași spațiu între saltea și cadrul patului).
În cazul celor cu gratii din lemn, trebuie să verifici distanța dintre ele: dacă este prea mare, bebeluslui i-ar putea rămâne blocate acolo mâinile sau picioarele. Asigură-te că patul este solid și că nu se deplasează cu ușurință, pentru că cel mic se va mișca mult și trebuie să fie protejat.
Cărucior
Transportul unui bebeluș nu e tocmai cel mai simplu lucru pe care îl poți face, dar nici o misiune cu totul imposibilă. Însă, dacă alegi un cărucior potrivit, nu va trebui să-ți faci probleme. Primul lucru de care trebuie să ții cont este siguranța bebelușului: verifică să ai o centură de siguranță în cinci puncte.
De asemenea, alege un cărucior care se poate fixa în mai multe poziții (spatele trebuie să fie obligatoriu rabatabil, pentru că cel mic va adormi adesea în cărucior în primele luni). Nu în ultimul rând, trebuie să îți fie ție ușor să manevrezi căruciorul, așa că uită-te cu atenție la rotile (fă și câteva probe, chiar în magazin), la sistemul de frânare și la mânere.
Scaun auto și scaun de masă
În cazul ambelor, primul lucru la care trebuie să te uiți este sistemul de prindere, pentru că siguranța celui mic este pe primul plan. În cazul scaunului de masă, este important să te asiguri că are stabilitate și o înălțime ajustabilă a cadrului, pentru a fi utilizat pe o perioadă mai lungă de timp (după ce copilul crește, îi poți detașa tăvița de mâncare și îl poți folosi pe post de scaun obișnuit).
În cazul scaunele auto, acestea sunt împărțite, de regulă, în funcție de greutate. Așa că, înainte de a alege unul pentru copilul tău, verifică dimensiunile și vezi care este greutatea maximă admisă. În general, scaunele auto sunt utilizate până în jurul vârstei de patru ani.
(P) Material realizat in colaborare cu Philips.
Sursa foto: Shutterstock.com