Parca mai era ceva… M-am gandit sa le spun copiilor ca ar fi frumos sa organizam ceva pentru copiii saraci, care probabil nu vor primi cadouri de Craciun asa cum vor primi ei, si sa ducem hainutele care au ramas mici sau jucarii curate si frumoase la un orfelinat sau la o fundatie pentru copii dezavantajati.
Acestea erau planurile la mijlocul lui noiembrie. Copiii mei de patru-cinci ani capatasera parca o surditate selectiva – desi le-am repetat propunerea timp de doua saptamani, nimic nu parea sa se intample.
Era deja 2 decembrie si noi nu adunaseram nimic. I-am intrebat atunci daca vor cu adevarat sa aduca pana la urma ceva pentru copiii saraci. Un singur copil mi-a spus sincer ca nu vrea, pentru ca el isi iubeste toate jucariile si nu poate sa aduca niciuna.
Altul a zis ca nu are haine mici. Si s-a lasat tacerea. Atunci am scos din cutie o splendida papusa de portelan, din acelea de colectie, a carei aparitie a nascut strigate de uimire si admiratie.
Copiii voiau sa o atinga. Era foarte frumoasa. Am spus ca m-am gandit sa dau acea papusa copiilor saraci. O fetita, revoltata, mi-a spus: „Nu, cum sa faci asa ceva?
Ei nu stiu cum sa se joace cu ea, lasa ca aducem noi jucarii pentru ei. Am tacut, am pus papusa la loc si mi-am vazut de lectii mai departe.
A doua zi, parintii au inceput sa aduca in masinile lor saci imensi de jucarii mai mult sau mai putin vechi, dar curate, intregi, frumoase si hainute elegante, unele chiar cu etichete (copiii lor aveau asa de multe, ca nici nu apucasera sa le poarte), si imi spuneau aproape toti ca abia ieri aflasera ca cei mici vor sa aduca jucarii pentru copiii saraci.
Pana la Mos Nicolae, podul gradinitei era arhiplin cu jucarii si haine. Copiii erau foarte mandri de ceea ce realizasera, parca erau „mai plini de bucuria Sarbatorilor, scriau liste mai scurte de daruri pentru Mosul, devenisera mai modesti, mai iubitori, mai buni.
Asteptau momentul cand vor darui acele lucruri copiilor saraci. Am contactat cateva fundatii din sector pentru a primi darul nostru.
O fundatie le-a refuzat pentru ca nu avea cu ce sa le care (nici noi nu aveam), alta fundatie le-a refuzat pentru ca voiau bani, nu produse, alta voia sa sortam numai papusile, masinutele si jocurile, eventual cartile si unele haine, dar sa fie noi, deoarece „plusuri si restul aveau deja de la finantatorii lor din tarile nordice…
Cum era sa le spun copiilor ca acei copii saraci nu au nevoie decat de anumite daruri aduse de ei? In sfarsit, am gasit o fundatie nou infiintata care se ocupa de copiii din familiile sarace (nu era un orfelinat, ca celelalte), care a facut rost de masini (cele personale ale salariatilor) pentru a cara toate acele minunate daruri.
Astfel, le-au dat copiilor sarmani in prezenta catorva dintre parintii copiilor de la gradinita, care au si filmat intalnirea. Copiii mei i-au vazut pe caseta pe micutii de la orfelinat plangand si multumind pentru toate cadourile pe care le-au primit. Au plans si ei.
Cand mai erau doua zile pana la Craciun, i-am rugat sa deseneze ce inseamna pentru ei Craciunul. Nimeni nu a desenat un brad sau cadouri, mai toti au creionat un copil intr-un culcus de paie cu o mamica alaturi, o stea deasupra si o inima mare.
Arta de a primi – Cand primesti ceva, fa-o cu toata inima, chiar daca nu iti este de trebuinta lucrul acela, caci cu el vine si o parte din sufletul celui care daruieste. Mai ales de la copii, primeste ca si cum iti doreai dintotdeauna acel lucru, deoarece copilul iti daruieste bucuria lui de a te iubi. Nu stramba din nas, nu te preface, retinearea ta va fi simtita si va durea…
Invata-l sa daruiasca – Copilul nu poate face neaparat daruri oamenilor mari, dar poate face daruri celor care nu au. Poate scotoci printre rafturile cu jucarii si poate alege ceva ce ii este de prisos, poate alege impreuna cu tine haine sau carti care nu i se mai potrivesc, in stare buna.
Nu doar la ocazii – Este minunat daca iti inveti copilul sa daruiasca celor nevoiasi, dar tine cont ca trebuie sa-l inveti sa nu fie generos doar la ocazii. Nu trebuie sa fim buni, toleranti si marinimosi doar de Sarbatori, ci pe intreg parcursul anului, de cand suntem mici si pana cand albim de tot.
Pas cu pas – A darui se invata inca din primul an. Inca de pe vremea cand cel mic sta la nisip si nu vrea cu nici un chip sa imparta jucariile, chiar atunci este momentul in care sa-l inveti sa daruiasca. Am auzit si vazut multi parinti care ascuteau spiritul de proprietate al copilului (si asa dezvoltat de la varste mici) nu cumva sa piarda lopatica sau grebla.
Text: Cristiana Haica, Foto: arhiva Edipresse.