Si pentru a pune cireasa pe tort, viata alaturi de puiul nou-nascut decurge dupa bioritmul planetei Venus, sau mai corect al unui asteroid cu traiectorie neprecizata: alternanta somn – veghe n-are nicio treaba cu plimbarea soarelui pe bolta…
Obosita, stresata, cu sanii cat pepenii, tanara mama e departe de viziunea cinematografica in care cei doi inchid usa camerei ingerasului, retragandu-se pentru harjoneli romantice…
2 x noua luni
Pe de alta parte, circula butada „unei femei ii trebuie noua luni ca sa devina mama si inca noua ca sa redevina femeie’.
Cand sa reincepi viata sexuala? Fiecare cuplu are regulile lui. Trebuie sa se tina cont, insa, de faptul ca libidoul tinerei mame este mult scazut, ca pot exista dureri dupa nastere, mai ales dupa cea vaginala cu epiziotomie, ca relatia dintre cei doi este alta si trebuie recladita.
Tinerii parinti trebuie sa-si inteleaga reciproc necesitatile si sa comunice. Pentru a nu avea surprize neplacute, trebuie sa stii care sunt metodele de contraceptie potrivite dupa nastere: prezervativul, pilula progestativa sau steriletul.
Metoda amenoreei de lactatie – adica nu ramai gravida cat timp alaptezi – este ineficienta daca alaptarile se produc la intervale mai mari de patru ore, copilul are peste sase luni si nu este hranit exclusiv la san.
Teoria ca teoria…
- Cel mai important lucru pentru cuplu este sa reuseasca sa aiba momente de intimitate.
- Pentru aceasta, duceti copilul pentru cateva ore la bunici, la un prieten sau angajati o bona. Astfel, va veti permite sa aveti timp numai pentru voi. Iesiti in oras; surprinde-ti partenerul cu ceva nou: relatia se afla la inceput si e mai greu ca prima data!
- Rabdarea activa este elementul-cheie sau metoda pasilor marunti. Implicarea tatalui in cresterea copilului este cel mai bun afrodisiac: o mama mai odihnita, mai linistita, are timp si chef de iesiri romantice.
- Comunicarea este esentiala pentru a ne raporta la exigentele celuilalt, iar lipsa de comunicare este inceputul disolutiei cuplului.
Text: Dr. Camelia Giurgea, Foto: bancadeimagini.ro