Teoretic, a îmbrăca, a hrăni şi a duce la grădiniţă doi copii de cinci şi trei ani ar trebui să fie o plăcere. Plăcere care se soldează (de câte ori!) cu ţipete de ambele părţi…
În zilele obişnuite, lucrurile ar putea să decurgă –şi chiar decurg – paşnic. Dar în cele „deosebite, în care ai o şedinţă la prima oră sau o întâlnire importantă în cursul zilei, la care ar fi bine să fii cochet îmbrăcată, cu siguranţă se întâmplă ceva!
În primul rând, tu te simţi stresată ca nu cumva să întârzii sau să fii prinsă pe picior greşit la şedinţă ori să nu-ţi verşi cafeaua pe haine, lucru care îţi creşte tensiunea.
Dar cum ar putea ei să perceapă asta? Cel mult observă că te-ai dat cu ruj, că ţi-ai pus taiorul de zile mari şi că le tot spui: „Haideţi mai repede, copii!.
Însă tocmai în dimineţile astea fetiţa îţi va spune că nu-şi găseşte un tricou anume, iar băieţelul că nu mănâncă pâine cu caşcaval la cuptor.
Nu-i aşa că eşti convinsă că fac anume ca să te enerveze? Însă te-ai gândit vreodată că, de fapt, tu, cu stresul tău, ai provocat tot balamucul? Copiii dispun de antene foarte fine pentru a recepta cele mai mici modificări în starea părinţilor, ceea ce e firesc, de vreme ce ei depind în întregime de părinţi.
Încă înainte de a putea să vorbească, ei sunt experţi în descifrarea limbajului corporal şi a oscilaţiilor de tonalitate din vocea celor apropiaţi.
Chiar şi bebeluşii sesizează cele mai subtile variaţii ale mirosului corporal al mamei (panica accelerează bătăile inimii şi ne face să transpirăm) – în consecinţă, ei devin agitaţi.
Atunci când sesizează că ceva nu este în ordine, copiii nu îndrăznesc să întrebe ce se întâmplă, ci sporesc tensiunea, forţând în subconştient izbucnirea şi, implicit, revenirea la normal.
Evident, e greu să ignori un copil care nu se comportă cum se cuvine, lucru pe care, desigur, copiii îl ştiu prea bine încă de la cele mai fragede vârste.
Pentru o mamă, una dintre cele mai stresante perioade ale anului este vacanţa mare. Timp de două-trei luni, în paralel cu problemele de serviciu, ea le are de rezolvat şi pe cele legate de ocuparea timpului liber al copilului, care se plictiseşte şi vrea în parc, la ştrand, la fotbal, la înot şi Dumnezeu mai ştie unde!
Toate astea costă bani, dar şi timpul şi energia ta, pentru că nu poate traversa singur oraşul ca să se ducă la ştrand sau la clubul sportiv…
Ca să nu mai vorbim de o vacanţă mai specială, la sfârşitul căreia copilul trebuie să înfrunte o schimbare importantă, cum ar fi intrarea la grădiniţă sau în clasa I, mutarea la altă şcoală sau la o clasă specială, examene de corigenţă…
Cum reacţionează cel mic la stresul meu?
Psihologii sunt de părere că un copil mic reacţionează la stres printr-un acces de furie, iar unul de şapte-opt ani poate deveni retras sau mai legat de „fusta mamei.
În cazuri mai serioase, ei pot regresa, comportându-se ca atunci când erau mai mici (de exemplu, făcând pipi în pat). Cei mai mari, adolescenţii chiar, îşi pot exprima stresul prin adevărate crize ori strigăte de „eşti rea!.
Observă cum se manifestă copilul/copiii tăi, ca să poţi şti cum să reacţionezi.
Cum să rupi cercul vicios al stresului:
- Dacă ai serviciu, găseşte o persoană de încredere care să se ocupe de copil.
- Verifică dacă în preajmă nu s-a înfiinţat un club al copiilor sau un club sportiv, pentru a-i găsi o preocupare.
- Oricât de incredibil ar suna, în vacanţe, copiilor le lipseşte ordinea şi rutina pe care le presupune şcoala. Aşadar, poţi stabili ca în prima parte a zilei să faceţi ceva ce îşi doreşte el, iar în a doua – ceva ce vrei sau ce trebuie să faci tu.
- Scrie o listă cu posibile soluţii pentru zile de „criză şi ascunde-o undeva. Astfel, în toiul unui vacarm în care nu-ţi mai „merge mintea, te poţi uita pe listă şi găsi soluţia salvatoare.
- Oferă-i drept răsplată jucării/jocuri inteligente (care să-i dezvolte abilităţile şi să-l ţină ocupat).
- Oferă-i posibilitatea să se vadă cât mai mult cu prietenii. Dacă până la trei ani un copil se poate juca foarte bine singur, peste această vârstă simte nevoia unui tovarăş de joacă.
- Lasă-l să se uite mai mult timp la televizor decât de obicei. La urma urmei, e şi el în vacanţă!
Aşadar, care este soluţia?
1. Întreabă-te de ce eşti stresată
Tu ţipi la copii şi copiii ţipă la tine – cum de a scăpat situaţia de sub control în asemenea măsură? În loc să ridici vocea, încearcă să ieşi din atmosfera asta tensionată măcar câteva minute.
Încuie-te în baie şi întreabă-te ce s-a întâmplat. Probabil că încerci să faci prea multe lucruri sau poate că nu eşti obişnuită să te ocupi de copii. Gândeşte logic.
2. Încearcă să eviţi stresul…
… sau acceptă-l ca inevitabil. De exemplu, chiar trebuie să mergi azi la supermarket cu copiii? Nu o poţi lăsa pe mâine? Sau ce-ar fi să-i duci la mama sau la o vecină cât timp faci cumpărăturile?
De ce să îi ai şi pe ei pe cap, cu pretenţiile lor, când trebuie să fii atentă la ce ai de cumpărat? Ca să nu mai vorbim de greutatea sacoşelor care trebuie cărate!
3. Detensionează atmosfera
O schimbare de decor poate face minuni – pentru voi toţi. Decât să ţipaţi unii la alţii, mai bine plecaţi cu toţii în parc. Atunci când asta nu se poate, trimite-i la televizor ori la calculator (ştim, nu e deloc pedagogic, dar dacă asta e singura soluţie ca să pui capăt tămbălăului, atunci fă-o!) Decât o atmosferă de coşmar, mai bine să privească la televizor.
Foto: shutterstock.com