Igiena bebelusului

Odata ajuns acasa, bebelusul beneficiaza de conditii speciale de ingrijire, iar igiena corecta are un rol important in dezvoltarea sa.

 

Ingrijirea bontului ombilical presupune mentinerea lui curat si uscat, prin tamponarea cu iod sau aplicarea de comprese inmuiate in alcool.

Este bine ca scutecul sa nu acopere buricul, expunerea la aer grabind vindecarea. Prima baita se face dupa ce cordonul ombilical a cazut si plaga este cicatrizata; pana atunci, copilul se spala cu dusul sau cu un burete inmuiat in apa calduta.

Este important ca bebelusul sa fie schimbat la timp, iar dupa fiecare scaun sa fie spalat cu apa si sapun, ceai de musetel sau servetele umede. Organele genitale se curata ca orice alta zona a corpului.

La fetite, zona trebuie stearsa cu grija, din fata in spate, pentru prevenirea infectiilor, iar la baietei apa, calda si sapunul sunt suficiente.

Urechile nou-nascutului se vor curata la cateva zile, iar la sugarul mai mare curatarea se va face zilnic.

In timpul acestui ritual de toaletare a bebelusului, trebuie sa se evite intrarea apei in conductul auditiv si sa se foloseasca tampoane sterile, in niciun caz betisoare, deoarece acestea pot leza timpanul.

Si bebe are nevoie de cosmetice?
„Pielea sugarului este foarte sensibila, iar primul pas spre confortul lui este o piele curata. Sapunul nu trebuie folosit in exces, chiar daca este unul bland, el contine de cele mai multe ori detergenti care indeparteaza bacteriile normale si distrug stratul protector al pielii.

Parul bebelusilor este foarte fin si, de aceea, e nevoie de un sampon delicat, care sa nu contina arome sintetice sau parabeni; uleiurile esentiale pot fi o alternativa naturala la cremele hidratante.

Produsele pentru copii trebuie sa fie nonalergenice si sa contina ingrediente naturale simple si sigure, fara adaos de parfumuri sau conservanti', a explicat dr. Cristina Bogdan, medic naturopat, reprezentant medical al Arkopharma.

In vizita – masuri stricte
Familia si prietenii vor dori sa vada rezultatul celor noua luni de sarcina, sa stabileasca de la cine a luat ochii si cum seamana bebe cu tatal sau cu o matusa indepartata.

Toate aceste gesturi de afectiune sunt foarte frumoase, insa trebuie limitate pentru ca rezistenta organismului mamei este scazuta si poate contracta infectii care se propaga usor la nou-nascut.

Cei care vor, totusi, sa vada bebelusul trebuie sa poarte halate sterile si masti si sa se spele pe maini inainte de a lua copilul in brate, pentru a nu transmite bacterii celui mic.

Ajuta-l sa se descurce singur
Pentru ca timpul zboara si, odata cu el, si concediul postnatal, mama nu va mai fi in permanenta langa micutul ei, de aceea este bine ca orice copil sa dobandeasca deprinderi minime de igiena.

Desi cei mai multi dintre copii nu sunt interesati de igiena personala, cu rabdare si mult calm, parintii trebuie sa transforme in reflex activitatile uzuale de ingrijire.

„Copilul prescolar trebuie sa invete sa se spele pe maini si pe fata, sa foloseasca pasta si periuta de dinti dimineata si dupa fiecare masa, sa-si ingrijeasca unghiile si parul, sa foloseasca servetele sau batista personala pentru nas.

Spalatul corect al mainilor, cu apa si sapun, inainte de fiecare masa, dar si inainte si dupa folosirea toaletei, este extrem de important, deoarece poate preveni contractarea unor boli.

Periuta de dinti cu personajul preferat din desene animate, baia cu spuma si jucarii, pieptanarea parului dupa ce papusa a fost si ea pieptanata sunt cateva trucuri care il vor face pe copil sa se simta bine in timp ce isi face toaleta.

Invatarea si punerea in practica a acestor norme de igiena nu trebuie sa fie facuta „cu forta', deoarece copilul, in acest mod, va dezvolta o adversitate cu care te vei lupta mult timp, ba chiar va folosi aceste discutii ca mod de a castiga putere.

Nu trebuie sa existe dispute, doar joaca si explicatii pe intelesul copilului, despre cum lipsa igienei ii poate afecta sanatatea si „pozitia' lui in mijlocul prietenilor', a explicat dr. Dan Tufa, medic de familie in cadrul Centrului Medical Focus.

Text: Centrul Medical Focus; Foto: HEPTA.

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole