Cazul copilului din Maramureș care a decedat chiar de ziua lui, după ce s-a înecat cu o jucărie dintr-un ou cu surprize nu este, din păcate, singular.
Potrivit specialiștilor, 8 din 10 persoane care se îneacă prin obstrucția căilor respiratorii sunt copii. Medicul pediatru Mihai Craiu a prezentat pe platforma Spațiul Virtual pentru Copii’ două filmulețe cu scop educativ pentru a-i învăța pe părinți cum să acorde primul ajutor, până la venirea unui echipaj medical, în cazul în care copilul se îneacă.
„În România reală mor, acum, copiii de altceva decât de complicații ale infecției cu virus SARS-CoV-2. De asta am plănuit cu rezidenții mei să înregistrăm câteva filme scurte, destinate părinților. Pentru ca aceștia să-și poată ajuta copiii, până vine ambulanța – apropos de cazul băiețelului de 5 ani care s-a sufocat cu o piesă dintr-o jucărie primită de ziua lui', a explicat medicul.
Iată manevra de dezobstrucție a căilor respiratorii în cazul bebelușilor:
Mai jos, puteți vedea și manevra de dezobstrucție a căilor respiratorii în cazul copiilor de peste un an și a adulților:
Medicul a lăsat în dreptul clipului și un text explicativ:
„Cum spuneam, în ultima postare, cred că nu este normal să nu putem ajuta o persoană care se sufocă deoarece s-a inecat cu un corp străin. Mâncare sau jucărie… Deoarece 8 din 10 persoane care au acest tip de accident sunt copii, ar fi necesar ca toți părinții să cunoască manevrele de prim ajutor în caz de înec cu un corp străin. Astăzi despre copii cu vârstă peste un an. Manevra este asemănătoare cu cea de la adulți și are 10 pași. Toate aceste manevre se aplică atâta timp cât este copilul/adultul conștient. Când devine inconștient victima trebuie culcată pe un plan dur și începem masajul cardiac.
Dar până să devină victima inconștientă putem face următoarele acțiuni:
1. Intrebăm cu voce tare „te-ai inecat?'
2. Informăm pacientul că vom încerca să il ajutăm.
3. Aplecăm (dacă se poate) victima. Doar puțin, cât să favorizăm eliminarea corpului străin din gât, prin mavevrele pe care urmează să le facem.
4. Aplicăm lovituri bruște și viguroase (ne gândim la fiecare dintre ele că aceasta este ACEA lovitură care elimină corpul străin!). Maximum 5 lovituri. Pe spatele victimei, între omoplați.
5. Dacă nu am avut succes, ne așezăm în spatele victimei și o cuprindem cu brațele, trecute prin regiunea axilei.
6. Una din mâini, strânsă cu pumnul închis, o punem pe burta victimei. La jumătatea distanței dintre ombilic și osul xifoid.
7. Apucăm ferm pumnul strâns, cu cealaltă mână și tragem BRUSC și tare, în sus și în același timp spre noi. Crește presiunea în abdomenul victimei și, prin intermediul diafragmului, ea va crește și în toracele victimei.
8. Manevra este reușită atunci când iese corpul străin și victima începe să tușească, cu voce.
9. Dacă nu avem succes, repetăm manevra de strâns burta, atâta timp cât e victima conștientă. Dacă aceasta devine inconștiență o culcăm pe un plan dur cu fața în sus.
10. Totul este bine dacă victima și-a revenit și se liniștește.'
Foto – Captură video