Putem afirma, fara sa exageram, ca numai o femeie poate spune cat de istovitoare si frustrante pot fi treburile casnice. De ce? Pentru ca sunt foarte putini (si minunati) barbatii care au acceptat sa se implice in aceste treburi. Si pentru ca, se pare, in fisa postului de „sotie intra majoritatea activitatilor nenormate, numite generic „treburi casnice. Daca sotia are si un loc de munca, intelegem ca, in afara de timpul cat doarme si isi face dus, ea lucreaza nonstop.
Nu e de mirare ca, la un moment dat, ea, sotia, incepe sa se revolte. Desigur ca la inceput revolta ei este mocnita, se manifesta din cand in cand, prin replici acide la adresa sotului sau prin manifestari de protest gen necalcatul unei camasi si afirmatii printre dinti: „Nu am avut timp, calca-ti-o; mai apoi, se transforma in ostilitate transferata si in planul relatiilor intime si, in cele din urma, in ostilitati deschise – certuri.
Abia cand apar acestea, sotul se sesizeaza si se intreaba: „Ce se intampla cu doamna mea? Ce nu ii mai convine dintr-o data? Adica pana acum a mers bine si dintr-o data nu mai e multumita? Daca nu mai poate, o chem pe mama sa o ajute – spune el, spre disperarea nevestei, care isi mai ia un elan pentru un timp, numai sa evite interferenta soacrei in caminul conjugal. De obicei, sotul nu isi pune problema sa ajute el. Pentru ca nu a facut-o pana acum decat conjunctural. Doar nu o fi „nebun sa inceapa el sa faca treburi de femeie.
Poate va imaginati ca am devenit brusc feminista. Nu este cazul. Deoarece afirm cu tarie ca daca si la voi acasa se intampla aceste lucruri, nu e din vina sotului. E in foarte mare parte din vina ta, doamna sotie, si din vina ta, doamna mama soacra, mama a lui, desigur, dar si mama a ei. Pentru ca v-ati invatat copiii cu un anume rol al femeii si barbatului, asa cum v-ati priceput si voi. Adica, pe principii vechi, invatate de voi de la mamele si tatii vostri de pe vremea cand femeile nu faceau altceva decat sa se ocupe de casa si de copii.
Iar tu, doamna sotie, esti vinovata de comportamentul sotului tau pentru simplul motiv ca nu i-ai spus ce vrei de la el. Pentru ca la inceputul relatiei voastre, ca sa il cuceresti, i-ai dat bietului om impresia ca singurul lucru pe care trebuie el sa il faca pentru a te face fericita este sa existe si sa te iubeasca. Fara a defini cuvantul „iubeasca. Pe cand tu te-ai repezit sa calci, sa speli, sa gatesti, sa deretici, ca sa dai bine si in ochii lui, si in ochii soacrei. De parca tu insati nu esti suficienta pentru a castiga si pastra dragostea sotului iubit!
Ai discutat vreodata cu el cum ati putea imparti treburile casnice astfel incat sa nu arati ca masterele, din pricina oboselii, la sfarsitul zilei? Astfel incat copiii vostri sa aiba si ei parte de o mama odihnita si dispusa sa se joace cu ei? Sau cumva consideri ca nimeni nu face lucrurile la fel de bine ca tine? Sau poate ca daca in primul an de casnicie bietul sot mai punea mana sa spele un geam sau dadea si el cu mopul, te-ai napustit cu gura pe el: „Nu asa, „nu esti in stare sa faci lucrurile ca lumea!, „lasa, nu mai face, ca in stilul asta trebuie sa fac eu treaba din nou dupa tine… Si atunci, de ce te mai minunezi ca nu face?!
Dar iata ca in peisaj a mai aparut o modificare: prin anumite imprejurari, ai ajuns sa castigi la fel ca el sau mai bine decat el.
Periculos! De ce? Pentru ca, dintr-o data, incepi sa consideri ca odata cu veniturile, drepturile si indatoririle tale de mama si sotie se modifica, iar pretentiile tale fata de partener sunt altele. Cand nu aveai venituri sau ele erau mai mici decat ale sotului, te simteai vinovata si compensai prin lucruri pe care le faceai in casa. Te anunt ca nu are legatura una cu alta!
Diviziunea muncii are legatura cu felul in care ati ales, subinteles sau negociat voi initial asigurarea acestor activitati casnice. Ceea ce nu inseamna ca nu puteti modifica intelegerea initiala. Pentru ca nu e vorba de cine aduce cei mai multi bani, ci de cine are mai mult timp. Cine are cei mai multi bani poate sa plateasca o menajera…
In ceea ce priveste copilul, cine se ocupa de el, aici pozitia mea este ferma: nu trebuie sa existe sau nu trebuie acceptat decat pe termen scurt acel serviciu (job) care sa va tina departe de copilul vostru mai mult de noua-zece ore pe zi (cu transport inclus), oricare ar fi suma cu care sunteti platiti. Si sa nu indrazniti sa spuneti ca pentru copil faceti acest lucru (serviciu cu program de lucru foarte lung)! Pentru ca nu pentru el si binele lui il abandonati pe copil. Chiar daca este dat in ingrijirea bunicilor, bonelor, gradinitelor cu program prelungit. Este un abandon mascat. In numele carierei, dezvoltarii personale, inavutirii. Nu-i nimic, veti imbogati psihologii si medicii, mai tarziu, cand efectele acestui abandon va vor depasi.
Page: 1 2