Dezvolta creativitatea copilului

Imaginatia si creativitatea incep sa se dezvolte exponential, asa ca jucariile pentru aceasta varsta trebuie sa tina pasul cu nevoile copilului.

Cred ca toti suntem de acord ca in ceea ce priveste jucariile pentru un copil mic exista alegeri bune si alegeri intelepte.

Ne orientam mai degraba spre jucariile care sa ii distreze si sa ii educe in acelasi timp, sa le dezvolte deprinderile, sa le perfectioneze achizitiile, sa le stimuleze imaginatia si sa ii invete sa se joace „de-a…'.

De aceea, pentru copiii de 2-4 ani mi se pare ca este cel mai usor de facut cumparaturi. Nu doar pentru ca ei incep sa stie ce vor sa primeasca, ci mai ales pentru ca este o oferta foarte generoasa pe piata in domeniul jucariilor pentru aceasta categorie de varsta.

Seturile de bucatarie, masa de calcat, aspiratorul, mixerul, setul de doctor, de coafat, atelierul mecanic, magazinul, mobilierul pentru papusa, parcarile etajate sunt toate cadouri minunate pentru jocul de imitatie „de-a familia', „de-a doctorul' si asa mai departe.

Cartile devin din ce in ce mai atractive pentru copil, iar oferta este asa de larga, incat este foarte greu de ales intre cartile de povesti, cele despre animale care contin si jucaria de plus sau setul de animale despre care se povesteste, cartile cu printese care contin si cd-uri sau accesorii pentru papusi.

Jocurile – loto, cu forme geometrice, culori, jocurile tip memo, cele de tip mozaic cu piese magnetice sau cuisoare colorate etc., jocurile educationale nu ar trebui sa lipseasca din colectia de jocuri a copilului. Nu doar pentru rolul lor educativ, cat mai ales pentru ca utilizarea lor presupune antrenarea mai multor membri ai familiei.

Pentru ca deja copilul este mare si trebuie invatat sa fie responsabil, putem lua (daca rezistam cu nervii) un catelus, un papagal, un iepuras, un acvariu cu pesti, ori varianta lor interactiva (copiii sunt extraordinar de incantati de miscarile si sunetele scoase de aceste imitatii), sau, mai ieftin, o plantuta cu crestere rapida, de care sa aiba copilul grija.

Orice am alege, important este sa nu oferim unui copil o jucarie care nu este potrivita pentru varsta lui. O jucarie inadecvata pune copilul in situatie de esec sau il face sa respinga pe viitor acel tip de activitate.

Daca cel mic primeste de la alte persoane din familie jucarii inca nepotrivite lui, le punem frumos pe raft (cat mai inaccesibil) si le scoatem atunci cand i se potrivesc copilului.  Asa ca le vom strange in sac si i le dam la joaca alternativ.

Realul si imaginarul se intrepatrund asa de mult la aceasta varsta, incat putem afla lucruri reale din viata copilului apeland la imaginar.

Varsta prietenilor imaginari
Copilul este acum destul de mare pentru a se juca singur cu jucariile mai mult timp, cu conditia ca un adult sa se afle in apropiere. Poate cine stie, se indura sa se joace cu el?!

Realul si imaginarul – iata niste notiuni care incep sa se „confunde' dupa varsta de 3 ani. Copilul incepe sa isi inventeze povesti, prieteni imaginari, aventuri. Ca urmare, ar fi foarte bine venite jucariile care sa ii mijloceasca acest transfer: marionete, teatru de papusi (cu personaje mititele fie de pus pe degete, fie sustinute de betisoare, impreuna cu casuta reprezentand teatrul).

Jocurile de imitatie sunt in topul preferintelor, asadar costumele sau simbolurile costumelor diferitelor personaje sunt foarte gustate de copil: casca de pompier, palaria de cowboy, fusta de balerina, peruca, microfonul, ochelarii si tubul de scafandru etc.

Organizati-i un spatiu de joaca numai al lui, eventual facut ca o ascunzatoare (fie un cort de indieni, fie o casuta montata in camera, fie o separare a spatiului de joaca prin reorganizarea mobilierului).

Sa dezvoltam manualitatea
Pentru ca deja am inceput sa dezvoltam miscarile fine ale mainii, ar trebui sa intretinem si sa dezvoltam aceste abilitati de manualitate prin: desenat, pictat cu degetelele, cusut, modelat.

Asa ca punem pe lista de cumparaturi: creioane cerate si normale, carioci lavabile, plastilina, lut, tempera pentru copii, seturile de tesut si cusut (cu ace de plastic), foarfeci decorative, creta si tabla, bile gaurite si snururi pe care se pot insira bile, hartie glasata sau decorativa de diferite culori si consistente, carticele cu ciucuri, ochisori si lipici, set de pictat pe pietre, ceramica, de confectionat lumanari, orga muzicala, jocuri tip lego, puzzle cu numar mic de piese, jocuri de constructie cu piese mai complexe (cu forme si dimensiuni diferite), iar un must have al varstei este jocul cu piese de lemn – fie numai cu forme paralelipipedice, fie cele care contin mai multe forme geometrice.

Text: Cristiana Haica, Foto: Dreamstime.

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole