Despre masajul prenatal

Din ce in ce mai multe femei devin interesate de masajul prenatal, pentru a avea parte de o sarcina cat mai usoara. De aceea este important de stiut care sunt beneficiile si riscurile acestui tip de masaj.

De ce este masajul prenatal diferit de masajul de relaxare?
Masajul in timpul sarcinii difera in anumite puncte de masajul obisnuit de relaxare, cu toate ca utilizeaza multe dintre tehnicile celui din urma.

Masajul prenatal este realizat astfel incat sa raspunda nevoilor femeii insarcinate si schimbarilor ce se produc in organismul acesteia.

Cui ma adresez pentru a beneficia de masajul prenatal?
Este foarte important ca terapeutul sa aiba o pregatire speciala in tehnica masajului prenatal. El trebuie sa posede cunostinte despre anatomie si in special anatomia femeii gravide.

In ultimii ani au aparut centre speciale, cu personal calificat, unde se desfasoara activitati destinate femeilor ce urmeaza sa aduca pe lume un copil (cursuri, gimnastica, masaj etc).

Care sunt beneficiile masajului prenatal?
Masajul prenatal are in principiu aceleasi scopuri ca cel de relaxare: reducerea tensiunii musculare, imbunatatirea circulatiei si a mobilitatii si, nu in ultimul rand, relaxarea.

Dar masajul prenatal nu se rezuma numai la aceste beneficii. Sarcina schimba centrul de greutate al corpului si pune o mare incarcatura asupra spatelui, gatului, muschilor abdominali si umerilor.

De asemenea sarcina relaxeaza ligamentele, astfel incat articulatiile zonei pelvine sunt mai putin stabile, va schimba postura corporala impingand pelvisul inainte. Daca se adauga la toate acestea si kilogramele in plus cu siguranta spatele sufera.

Multe femei acuza dureri ale nervului sciatic, cel mai adesea in ultimul trimestru de sarcina, deoarece sarcina isi lasa greutatea pe muschii planseului pelvin si pe cei lombari.

Aceasta durere este resimtita uneori si de-a lungul piciorului. Masajul reduce inflamarea nervului sciatic prin detensionarea muschilor pe care acesta ii deserveste.

O problema importanta o reprezinta circulatia limfatica din cauza careia, incepand cu al doilea trimestru de sarcina, mainile si picioarele se umfla si apare un disconfort deloc de neglijat.

Tocmai de aceea, terapeutul foloseste in timpul masajului prenatal si tehnici de drenaj limfatic. Rezultatul este uimitor. Gravida realizeaza in urma masajului ca isi simte picioarele mult mai usoare.

Sa nu uitam de un aspect care le intereseaza foarte mult pe femeile gravide si anume aparitia vergeturilor. Masajul prenatal are un rol esential si in prevenirea acestei probleme deoarece mentine elasticitatea pielii.

Care sunt riscurile masajului prenatal?
Un mit care trebuie daramat in ceea ce priveste masajul prenatal este acela ca exista un risc crescut de a pierde sarcina in primul trimestru. Fals! O viitoare mama se poate bucura de masaj pe tot parcursul sarcinii atata timp cat nu exista contraindicatii ale medicului curant.

Exista foarte putine riscuri in ceea ce priveste masajul prenatal. Iata care sunt riscurile reale:

  • usoara ameteala si stare de greata (acestea pot aparea, insa, in urma oricarui tip de masaj);
  • un terapeut fara experienta in acest tip de masaj;
  • masajul prea puternic al spatelui care poate cauza crampe in zona abdominala;
  • inducerea travaliului;
  • deshidratarea.

Toate aceste efecte pot fi evitate atata timp cat terapeutul stie ceea ce face si pacienta respecta cateva sfaturi: nu este indicat sa ia masa imediat dupa o sedinta de masaj si trebuie sa bea cat mai multe lichide in primele doua ore de la efectuarea acestuia.

Ca o concluzie, masajul prenatal este una din principalele surse de energie de care gravida poate beneficia pe tot parcusul celor noua luni de sarcina. A ignora ceea ce stiinta ne-a pus la dispozitie inseamna a ignora propriul corp.

Autor: Anda Mitran, Fiziokinetoterapeut ProMAMA Center – servicii pre si postnatale –
www.promama.ro

 

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole