Daca-l hranesti cu formula, intervalul dintre mese poate creste, pentru ca, in timp ce laptele matern asigura elemente nutritive in functie de alimentatia si starea de sanatate a mamei, formulele sunt gandite astfel incat sa acopere nevoile nutritionale ale bebelusului.
- Cel putin in primul an se impune sterilizarea biberoanelor si a intregului arsenal pentru masa.
- Asaza-te confortabil si pozitioneaza bebelusul astfel incat fata sa-i fie la nivelul sanului tau si sa va puteti privi. Daca este nevoie, pune o perna sub capul celui mic.
- Tine biberonul intr-un astfel de unghi incat tetina sa fie tot timpul plina – asta previne aparitia colicilor. Nu indesa biberonul in gura bebelusului; daca se scurge prea mult lapte, se poate sufoca/ineca. Lasa-l pe el sa traga din tetina.
- La jumatatea biberonului, poti face o mica pauza pentru eructare. Nou-nascutul se pune pe burta pe un plan tare (masa de infasat, de exemplu), in timp ce bebelusii putin mai mari pot fi tinuti cu capul de umarul tau, cu stomacul lipit de al tau.
- Lasa-l sa manance cat vrea. Daca incepe sa se foiasca sau sa se uite aiurea prin camera, sunt semne ca e satul. Nu-l forta! – Nu te gandi sa faci economie cu masa celui mic. Arunca restul de lapte dupa fiecare masa, nu-l pastra pentru mai tarziu!
Atentie la calitatea apei
Prepararea formulei se poate face cu apa de la robinet, bine fiarta si racita, sau cu apa plata imbuteliata (cu conditia sa fiti siguri de calitatea acesteia din urma).
Cum apa imbuteliata este foarte saraca in fluor, important pentru sanatatea dintilor, intreaba-ti pediatrul daca se impune o suplimentare de fluor, sub forma de picaturi.
- Daca fierbi apa, nu o lasa prea mult pe foc, creste prea tare concentratia de saruri si minerale.
- Citeste cu atentie instructiunile de preparare a formulei: prea diluata, nu-l hraneste, prea concentrata, il deshidrateaza. Formula se poate servi rece, la temperatura camerei sau calduta.
Testeaza sa nu fie fierbinte lasand sa-ti picure cativa stropi pe incheietura. Daca celui mic i se da lapte matern cu ajutorul biberonului, acesta trebuie adus la temperatura camerei (dupa ce a fost pastrat in frigider) cu ajutorul unui jet de apa calda.
Foto: Shutterstock.