Dermatita atopica

Copilul dumneavoastra are pielea uscata? In anumite zone, regulat, pielea devine rosie si copilul se scarpina? Aceste manifestari clinice persista sau apar periodic de ceva vreme?

 

Dumneavoastra sau/si tatal copilului v-ati confruntat in copilarie cu aceeasi problema sau ati suferit sau suferiti de astm bronsic, rinita alergica, conjunctivita alergica? Daca da, este posibil ca puiul dumneavoastra sa aiba dermatita atopica.

Cat de frecventa este aceasta boala de piele?
Cei mai afectati sunt copii (15-20%) , 3/4 din cazuri debutand inainte de varsta de 1 an, dar se poate intalni si la adulti (1-3%), fie prin persistenta manifestarilor clinice si la varsta adulta, fie prin aparitia tardiva a bolii. Dermatita atopica este mai frecventa la fetite.

De ce din ce in ce mai multi copii sufera de dermatita atopica?
Datorita modificarii stilului de viata, acest lucru insemnand:
– cresterea poluarii;
– petrecea de mult timp in casa si ventilatie necorespunzatoare (se creeaza conditii pentru dezvoltarea acarienilor si gandacilor de bucatarie) + contactul cu animale de casa (caini, pisici etc.);
– masuri de igiena excesiva, care implica si cresterea agresiunii asupra tegumentului prin detergenti, sapunuri, apa dura etc.;
– modificarea comportamentului alimentar;
– expunerea mai redusa la infectii.

Care sunt cauzele dermatitei atopice?
Desi s-au facut multe progrese in descifrarea cauzelor dermatitei atopice, mecanismele inca raman in mare parte necunoscute. Pentru aparitia manifestarilor clinice este nevoie de contributia mai multor factori:
– predispozitia ereditara (in majoritatea cazurilor este o boala familiala – daca un parinte are dermatita atopica, riscul la copil de a face boala este de 25%, daca ambii parinti au afectiunea, riscul la copil este de 50%) – raspuns imun particular fata de alergeni, cu aparitia inflamatiei pielii;
– alterarea filmului de protectie de la suprafata pielii, ceea ce implica uscaciunea pielii si risc mai mare de patrundere a alergenilor ;
– factori infectiosi;
– stres;
– factori de mediu (poluare, frig).

Care sunt alergenii ce pot determina aparitia sau agravarea puseelor de dermatita atopica?
Este vorba de o multitudine de alergeni: aeroalergeni (praf, polenuri, blana de animale), trofalergeni (alergeni alimentari), bioalergeni (bacterii, virusuri, paraziti) etc.

Cum se manifesta clinic dermatita atopica?
Este vorba de o forma de eczema, ce apare de obicei la 3-6 luni dupa nastere. Principalul simptom al pacientilor cu dermatita atopica este pruritul cutanat (senzatia de mancarime). Gratajul (scarpinarea) agraveaza si intretine pruritul. Ca urmare a frecarii si gratajului repetat, tegumentele devin lichenificate (se ingroasa), cu modificari de culoare (cenusie/rosiatica/maronie).

Caracteristica clinica a dermitei atopice o reprezinta uscaciunea pielii – xerodermia . Ea este agravata de spalarea frecventa si de utilizarea de detergenti, sapunuri bazice etc. Anotimpul in care copilul sufera cel mai tare este iarna (frigul si vantul agraveaza dermatita atopica).

Pe acest fond de uscaciune cutanata apar zone de roseata, uneori zemuire, cojite (cruste sau/si scuame), cu localizare uneori tipica, in functie de varsta … ele nu sunt usor suportate de puiul vostru, care se scarpina, se trezeste noaptea, este agitat…

Cum se pune diagnosticul de dermatita atopica?
Este obligatorie vizita la medicul dermatolog sau la medicul pediatru pentru a se pune un diagnostic de dermatita atopica, pentru ca exista o serie de alte afectiuni de piele care se pot manifesta cu mancarimi, roseata etc.

Page: 1 2 3

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole