În afară de temperatura ridicată puține lucruri îi sperie mai tare pe părinți decât episoadele de vărsături ale copilului mic. De ce vomită și ce boli se pot ascunde în spatele acestui simptom?
1. În primele luni de viață, vărsăturile pot fi cauzate de supraalimentare, de indigestii sau de alergii la proteinele din laptele matern.
2. Sugarii și bebelușii mici vomită deseori din cauza infecțiile virale de tract gastrointestinal. Greața și diareea însoțesc vărsăturile în acest caz.
3. Dacă cel mic vomită verzui acesta este un indiciu de obstrucție – care necesită de urgență o intervenție chirurgicală.
4. Cu vărsături poate debuta și hepatita – dacă asta pricinuiește vărsăturile, un alt simptom după care te poți uita este urina închisă la culoare. Icterul (pielea galbenă) nu este întotdeauna prezent în hepatică, dar în cazul în care aceasta este boala care determină vărsăturile, un alt simptom este sensibilitatea abdominală deasupra ficatului.
5. Grețuri și vărsături mai pot însoți infecții de tract urinar, care mai pot fi acompaniate de dureri abdominale și spate.
6. Vărsături mai pot apărea și în cazul unei meningite – foarte gravă, dar, din fericire, nu foarte frecvent întâlnită. O infecție a membranelor care învelesc creierul și măduva spinării, meningita va produce o stare de iritabilitate sau dimpotrivă, letargie, iar un alt simptom este febra. La copiii mici, fontanela este umflată, iar copiii mai mari vor prezenta o rigiditate a gâtului, care îi împiedică să își atingă pieptul cu bărbia.
7. Traumatismele capului mai pot provoca vărsături. Dacă ele se petrec repetat, mergeți de urgență la medic. De altfel, după un traumatism cranian, se impune o monitorizare atentă chiar dacă craniul nu este vizibil fracturat, căci poate interveni o hemoragie intercraniană.
8. Răul de mișcare declanșează episoade de vărsături. Există câteva medicamente și alte remedii inspirate din tehnicile de presopunctură care pot ameliora problema.
Ce riscuri apar
În afară de boala în sine pe care o anunță în acest fel, pericolul cel mai mare în caz de vărsături il reprezintă deshidratarea, care la bebeluși este rapidă, severă și pune viața în pericol. Setea evidentă, gura uscată, ochii adânciți în orbine, cantitatea redusă de urină sau culoarea ei închisă, pielea lipsită de elasticitate (dacă tragi pielea de pe abdomenul copilului cu toate cele 5 degete și ea nu revine repede la starea inițială după ce i-ai dat drumul, cel mic este foarte deshidratat).