Aproape orice jucarie la aceasta varsta e un prilej de entuziasm. Prin urmare, stimuland copilul sa fie creativ, sarcina noastra pare a fi destul de usoara, caci fara investitii mari ii putem aduce multa bucurie.
Masinute, trenulete, camioane, avioane, papusi, ursuleti, iepurasi, orice se gaseste pe raftul cu jucarii este bine-venit pentru prescolar. El va gasi o intrebuintare pentru orice. Numai sa nu fie sub nivelul lui de varsta si nici prea complicat incat sa il faca sa se simta prost ca nu intelege cum se poate utiliza jucaria respectiva.
Poate ca cei mai avizi consumatori ai reclamelor la jucarii – copiii de trei-cinci ani – isi doresc si pun pe lista lui Mos Craciun tot felul de jucarii cu care reclamele le-au furat ochii si inimile. Sau poate colegii de la gradinita le-au crescut dorinta de a avea si ei jucariile la moda. Niciodata nu e in plus o masinuta, chiar daca acasa mai au inca o suta, sau o papusa, chiar daca acasa cad dulapurile de atatea papusi. Ei stiu exact ce le lipseste din colectie si la ce e buna inca o jucarie aproape identica cu cele din cosul cu jucarii. Asa ca nici parintii, nici bunicii, nici oaspetii care vin intr-o casa cu prescolari nu trebuie sa se streseze prea mult ca aduc „dubluri.
Daca, insa, vrem sa fim mai originali, ne putem orienta spre acele jucarii pe care copilul le creeaza el insusi – cele tip lego sau cele pe care le poate confectiona creativ din piese. Sau, si mai bine, putem stimula creativitatea cu plastilina, lut, seturi de pictura, carioci lavabile ori creioane colorate care dau efect de pictura pastel.
Sincer, am fost si voi fi intotdeauna fan al teatrului de papusi. Si ca spectator, si ca actor, alaturi de copii. Exista de cumparat teatru de papusi cu cortina si scena (desi putem confectiona astfel de elemente foarte usor si acasa), precum si actorii de lemn, panza, plus, fetru – marionetele. Fie ca este vorba de cele cu sfori (mai greu de manuit de copiii de cinci ani, mai bune pentru cei de peste sase ani), fie ca ne referim la cele care se pun pe mana ori pe degete, papusile acestea sunt surse inepuizabile de distractie.
Din proprie experienta va spun ca nu mai puteam scapa de copiii cu care incepeam sa fac teatru de papusi, iar cu propriul meu fecior am amintiri extraordinare de ore intregi petrecute jucand scenete improvizate. Nu doar creativitatea si comunicarea erau stimulate, ci si (mult mai important) exprimarea gandurilor, emotiilor, problemelor personale ale copilului si ale adultului.
Papusa marioneta putea spune (in locul meu) copilului ei (tinut pe manuta de fiul meu) cat de mult il iubeste si ca atunci cand face prostii il cearta pentru ca ii vrea binele, il putea intreba ce crede el cand mamica lui e suparata, ce il supara sau il sperie pe el etc., lucruri pe care nu le-as fi putut „scoate de la copilul meu printr-o discutie directa cu el.
Page: 1 2