Amenajarea camerei copilului trebuie să aibă în vedere o multitudine de caracteristici care vizează, în principal, ideea de confort în conlucrare cu nevoia de protecție și siguranță. Pentru a alege în mod corect tencuiala pentru camera unui copil, va trebui să fii atent la mai multe criterii, pe care le discutăm în cele ce urmează.
Alege o tencuiala decorativă colorată pentru camera copilului
Dacă vrei ca puștiul tău să aibă un loc în care să se simtă confortabil și care să îi ofere posibilitatea de a se bucura de o amenajare creativă, poți alege o tencuială decorativă din magazine specializate. Este recomandat să alegi materialul din magazine în care poți găsi cele mai bune materiale de construcții indiferent de tipul amenajărilor; în mod sigur, vei avea nevoie și de alte produse pentru a completa amenajarea.
Pe lângă tencuiala decorativă, vei mai avea nevoie de mortar de reparații sau glet ori, de asemenea, de glafuri pentru zona ferestrelor sau de plăci de piatră naturală pentru pardoseli. Optează pentru culori vesele care îi vor stimula dorința de a învăța și creativitatea și îi vor oferi un mediu plăcut pentru a se bucura de copilărie.
Modelul special al tencuielilor decorative se poate obține prin aplicarea cu diferite scule speciale, iar operațiunea poate fi realizată de un profesionist cu experiență. Totuși, dacă vrei un model simplu, poți aplica materialul în regie proprie, în nuanțele pe care le dorești.
Alege o tencuială decorativă de interior cu rezistență sporită
În general, camera copilului își schimbă aspectul în funcție de etapele de vârstă ale acestuia; totuși, pentru ca tencuiala să reziste, este nevoie să alegi un material cu proprietăți foarte bune la acest capitol. Alege o tencuială decorativă de interior minerală, care să permită peretelui să „respire’, dar care să nu cedeze în urma solicitărilor. Nu uita că juniorii pot lovi zona pereților cu obiecte de mobilier sau jucării, fie și involuntar, așa că tencuiala ar trebui să reziste la mici șocuri mecanice.
Alege tencuiala decorativă în funcție de preferințele copilului
Deși culorile nu ar trebui să definească neapărat tipul camerei- de fată sau de băiat- în multe dintre cazuri părinții aleg nuanțe specifice pentru fiecare gen. Dincolo de culoare, mai poți alege tencuiala decorativă și în funcție de finisaj; astfel, ai opțiunea să folosești una sidefată sau una mată.
Astfel, nuanțele sidefate vor merge cel mai bine în combinație cu nuanțele pentru fetițe, așa cum sunt rozul, galbenul aprins sau verdele, iar nuanțele mate se vor potrivi nuanțelor de violet, albastru sau maro. Dacă vrei să optezi pentru o tencuială decorativă neutră, atunci poți alege nuanțele de galben pal, gri sau bej.
Alege o tencuială cu o putere mare de acoperire
Acest factor definește capacitatea unui material de a acoperi o anumită suprafață, într-un singur strat. Este important ca tencuiala decorativă să aibă o putere mare de acoperire pentru a limita consumul inutil și pentru a folosi materialul cât mai eficient.
Materialele moderne, calitative și inovatoare au o putere mare de acoperire, astfel că nu e nevoie să aplici foarte multe straturi pentru a atinge nivelul de pigmentare dorit și nici nu trebuie să folosești substraturi albe pentru a evidenția culoarea.
Tencuiala decorativă potrivită pentru camera copilului este un strat de acoperire care te poate ajuta să îi oferi puștiului un mediu sănătos și sigur, dar și un spațiu plăcut în care creativitatea și imaginația sa să zburde nestingherite.
Sursa foto: https://www.piatraonline.ro/