Cum alegi îmbrăcămintea potrivită pentru fitness 

Îmbrăcămintea potrivită pentru antrenamentele de fitness îți permite să execuți corect seriile de repetări, indiferent de complexitatea exercițiilor. Secundar, cele mai bune astfel de haine asigură senzația de confort termic, adaptat la temperatura din spațiul respectiv. 

Nu în ultimul rand, țesăturile din care sunt realizate elimină rapid excesul de umezeală din material. Astfel, scenariul mai puțin plăcut, în care este nevoie să stai cu haine umede pe tine, este evitat cu simplitate. Vezi cum se alege îmbrăcămintea potrivită pentru fitness: 

Din ce este compusă îmbrăcămintea de fitness?

Pentru a te echipa complet și corect, trebuie să îți adaptezi ținuta la un prim criteriu cât se poate de important: intensitatea antrenamentului de fitness pe care urmează să îl realizezi. 

În cazul unei sesiuni de intensitate scăzută sau medie, poți purta îmbrăcăminte de fitness realizată din materiale ușoare, ce permit o respirabilitate foarte bună (exemplu: țesături obținute prin combinarea elastanului cu bumbacul): 

  • partea inferioară a corpului – șorturi / colanți pentru fitness 
  • partea superioară a corpului – tricouri / bustiere / maiouri / bluze pentru fitness  

De asemenea, aceste soluții vestimentare sunt recomandate și pentru alte variante de antrenament cardio, așa cum sunt antrenamentele HIIT, LISS sau cross-training. 

În cazul unei sesiuni de intensitate medie sau ridicată, este recomandat să porți îmbrăcăminte mult mai tehnică, realizată din materiale sintetice, ideale pentru că se usucă rapid și permit aerului să circule foarte bine prin țesătură.

Poliesterul, elastanul, sau combinații ale acestor materiale, reprezintă cele mai bune recomandări, atunci când achiziționezi îmbrăcăminte fitness pentru exerciții mai complexe. Articolele vestimentare sunt identice cu cele purtate pentru antrenamente mai ușoare, principala diferență fiind tehnologiile pentru confort, respirabilitate și rezistentă. 

Cum alegi îmbrăcămintea de fitness: Sfaturi utile

Îmbrăcămintea adecvată contribuie într-o măsură semnificativă la atingerea fiecărui obiectiv pe care ți-l propui în sala de antrenamente. Ține cont de următoarele, pentru a alege hainele de fitness potrivite: 

Cu cât antrenamentele sunt mai grele, cu atât vei transpira mai mult. Așadar, alege pe baza unei informări corecte haine ce absorb fără probleme umiditatea, o transferă la exterior și o difuzează, pentru o uscare rapidă. 

Fitness-ul este un sport dinamic, ce presupune executarea unor mișcări ample ale brațelor și picioarelor, precum și ale trunchiului, atât în poziție bipedă, cât și la sol. De aceea, este important sa porți doar haine ce îți dau voie să te miști fără probleme. 

Asta nu înseamnă că hainele pentru fitness trebuie să fie largi. De obicei, acestea sunt nu punctează foarte bine, din punct de vedere estetic. Alege produse din material sintetic, dar care sunt deosebit de elastice și, totodată, foarte rezistente la tensionare (ex: colanții). 

Acest tip de mișcare implică și nevoia de susținere corectă a anumitor zone ale corpului, așa cum este pieptul. Pentru practicantele de fitness, bustierele și centurile elastice asigură protecție și confort, chiar și în cazul celor mai reduse șocuri de impact. Mai mult decât atât, cusăturile plate ale acestora permit evitarea alergiilor produse prin frecare. 

De ce să comanzi online îmbrăcăminte pentru fitness?

Comandând online cea mai bună îmbrăcăminte pentru fitness, beneficiezi de: 

  • o informare corectă asupra caracteristicilor și tehnologiilor articolelor vestimentare. Astfel, cunoști mai bine valoarea unui anumit produs pentru nivelul tău de practică. 
  • o experiență de utilizare  intuitivă. Cauți îmbrăcămintea de fitness prin filtrele de sortare, astfel încât să rămâi în pagina doar cu acele soluții adaptate nevoilor tale. 
  • o listă extinsă de produse, primite rapid acasă. Odată ce le-ai comandat online, livrarea se îndreaptă către tine în cel mai scurt timp posibil. 

Alege îmbrăcămintea de fitness în funcție de nivelul tău de experiență, dar ține cont de importanța confortului și a libertății de mișcare, indiferent de complexitatea exercițiilor realizate. Astfel, progresele realizate vor fi mult mai simplu de observat.

Sursa foto: shutterstock.com

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole