In timpul primei mele iesiri in „lumea civilizata“, am vazut direct cum arata "copilul rasfatat" cand am asistat la o scena care mi s-a parut greu de conceput. Eram pe feribotul care ma purta de la Hamburg spre Copenhaga.Ceea ce mi-a atras atentia atunci a fost o familie de nordici, foarte potriviti cu standardul rasei - inalti, atletici, blonzi si cu figuri blande si politicoase. Familia avea doi copii, doi ingerasi.Nu puteai sa-ti dezlipesti privirea de la ei, cu buclele lor blonde si cu privirea plina de inocenta. Fetita trebuie sa fi avut cam zece ani.Insa punctul de atractie maxima era baietelul - nu cred ca avea mai mult de patru ani, iar privirea lui smechera atragea ca un magnet simpatia intregii comunitati de pe punte.M-a uimit faptul ca baietelul explora nestanjenit spatiul puntii. Nu se auzeau strigatele disperate si isterice ale mamei si nici paternul „stai-cuminte-ca-daca-nu-te-pleznesc“.Copilul rasfatat - Micul luptatorLa un moment dat, micul Eric sau Sven incepu sa cotrobaiasca prin arsenalul sau de jucarii; scoase victorios o bata de baseball. Privirea angelica a pruncusorului se transforma intr-o secunda, iar lucirile machiavelice ale ochilor lui ma anuntara ca o sa asistam la un spectacol pe cinste.Manat de o pornire belicoasa, pustiulache incepu sa isi croiasca drum printre picioarele adultilor de pe puntea vasului, imaginandu-si probabil ca fiecare rotula a genunchilor este o minge de baseball numai buna de lovit.Partea cea mai copioasa putea fi vazuta in ochii adultilor. Acestia erau plini de bunavointa, pana in momentul in care o incasau zdravan, cand bucuria din ochi se transforma in surpriza si durere.Nimeni, insa, nu a intervenit sa-i opreasca eroului drumul sau printre balauri. Parintii au incercat sa-l admonesteze timid, dar, sa nu uitam, pluteam pe Marea Nordului, iar acolo drepturile copilului sunt sfinte...Interpretarile situatiei Gandeste-te cum ai interpreta o asemenea scena, chiar cincisprezece ani mai tarziu, daca ai transborda-o intr-un cadru romanesc. In Intercity-ul Bucuresti-Cluj, spre exemplu, la mijlocul vagonului, acolo unde scaunele sunt aranjate la comun.Ai emite, oare, o judecata legata de un asemenea copil (si, implicit, de parintii lui)? Eu cred ca da. In 1990, eu am fost uimit de faptul ca micutului nu i se interzicea nimic. Ca, aparent, nici o regula sociala nu parea sa functioneze pentru el si ca nici un adult din jur nu indraznea sa cracneasca.Nu trebuie sa intelegi din asta ca acuz sistemul nordic de crestere a copiilor. Protectia drepturilor acestora, precum si intregul sistem educativ sunt exemplare si mai avem multe de invatat pentru a ajunge acolo.Ceea ce am povestit este insa un exemplu anecdotic al excesului de permisivitate si de principii educative pozitive care nu sunt dublate de o transmitere ferma a unor reguli.Ai fost rasfatata in copilarie?Sunt convins ca nu este usor sa fii parinte, iar un lucru de zece ori mai greu este sa NU ii cedezi propriului copil. Stiu ca uneori te gandesti ca tu nu ai fost rasfatata de nimeni, ca ai avut o copilarie in care te-ai lovit si de privatiuni.Si ca vrei ca propriul tau copil sa traiasca mai liber si mai fericit. Inseamna, insa, aceasta sa-l rasfeti neconditionat? Esti perfect constienta de riscurile pe care ti le asumi? Banuiesc ca raspunsul ar fi al unei „masuri in toate“, inclusiv in rasfat. Dar ce inseamna acela un rasfat moderat? Esti pregatita sa raspunzi la intrebare, facem fifty-fifty sau iti suni un prieten?Copilul rasfatat si parintii lui - portret-robot:Rasfatul prin capitulare. Exista copii si copii. Unii dintre ei sunt (sau, mai degraba, invata sa devina) atat de fermecatori, incat nimic nu le va putea rezista. Multi copii ajung sa invete care sunt cheile sufletului adultilor.Ajung sa exerseze si sa devina experti in mutre irezistibile, in priviri ucigatoare si in implorari categorice care topesc rezistenta oricarui adult din jur. Acestia, fie ei parinti, bunici, matusi sau vecini, ajung sa capituleze in fata dorintelor odraslelor. Rasfatul prin inconsecventa. Fiecare casa ajunge sa stabileasca propriile ei reguli. Aparitia unui copil (sau a mai multor copii) aduce cu sine o reconfigurare a regulilor interioare, care devin din ce in ce mai explicite pe masura ce copilul creste si este capabil sa si le integreze.Exista insa reguli care nu sunt respectate cu consecventa - de exemplu, ora de culcare a copiilor sau regula „doar o ciocolata pe zi“. Copiii sunt primii care sesizeaza inconsecventa parintilor si care o taxeaza. Familiile unde exista multe inconsecvente risca sa devina un cuib de rasfat pentru copiii suficient de abili sa le fructifice si sa le sanctioneze in propriul lor beneficiu.Rasfatul prin presiune sociala. Devine din ce in ce mai clar ca metodele traditionale de impunere a regulilor vietii adulte catre copii sunt din ce in ce mai adesea sanctionate pe plan social. Bataia sau pedepsele aspre sunt condamnate nu numai de catre opinia publica, ci chiar, mai nou, pedepsite de lege.Drept urmare, exista sansa ca unii parinti sa nu gaseasca solutii eficiente de impunere, in absenta traditionalului „iti dau o palma de nu te vezi“, si sa transmita copiilor lor mesajul ca sunt incapabili sa ii educe intr-un cadru ferm si structurat. Astfel, parintii care nu fac apel la pedepse aspre (din frica de lege sau din convingere), dar care nu reusesc sa gaseasca formule alternative, risca sa-si transforme copiii in mici rasfatati.Rasfatul prin contrast. O sursa frecventa de rasfat este aceea a lui: „Eu n-am avut la varsta lui, lasa sa se bucure el“. In acest caz, rasfatul este mai degraba o razbunare pe copilaria plina de privatiuni a parintelui. Copilul primeste obiecte si jucarii care uneori corespund mai degraba viselor si dorintelor pe care le-ar fi putut avea parintele in copilarie.Rasfatul prin substituire. Banuiesc ca multi dintre cei care citesc randurile de fata se pot considera oameni ocupati. Intr-atat de ocupati, incat familia ajunge uneori pe ultimul loc din lista prioritatilor.Drept urmare, o buna rascumparare si o substituire optima a grijii parintesti poate sa fie constituita de achizitia unei noi jucarii, care sa explice copilului o absenta, sau de un exces de week-end, in care copilului ii este totul permis, numai pentru a compensa absenta de peste saptamana.Rasfatul prin multiplicare. Anumiti copii sunt beneficiarii unor ingrijiri multiple, fiind crescuti in acelasi timp de bunici, de parinti, de vreo bona, aterizand cate o dupa-amiaza si pe la matusi.Cu cat este mai mare „reteaua“, cu atat este mai mare sansa ca vreun adult sa capituleze. Astfel, daca o dorinta nu este indeplinita de bunica, cu siguranta ca tatal o va duce la indeplinire. In cazul retelelor de „moase“ multiple, este foarte greu sa controlezi cine ce reguli stabileste.Dezvoltarea hedonismului Rasfatul mai are inca o urmare nefasta - aceea ca nu permite evolutia capacitatii de dezvoltare a hedonismului cu bataie lunga. O sa ma explic... In opinia mea, toti avem o doza considerabila de hedonism, de cautare a placerii.Hedonismul imediat este satisfacerea aici si acum a placerii, iar cel cu bataie lunga este renuntarea la o placere mica, dar imediata, in virtutea unei placeri mai mari, dar la distanta de momentul actual. Un copil rasfatat isi va vedea indeplinite toate poftele, dorintele si capriciile aici si acum si, drept urmare, nu va investi niciodata in satisfacerea la distanta a acestora.La varsta adulta ajungem in situatia clasica a omului prins intre doua optiuni: de exemplu, studentul in sesiune care cedeaza si iese la o bere cu colegii (placerea imediata), cu toate ca ar trebui sa stea acasa, cu burta pe carte (succesul la examen si iesitul la bere dupa examen fiind, potential, o placere mai mare, dar indepartata in timp).„Regulile sunt (de obicei) pentru altii“Varianta care complica viata familiilor, apropo de preceptele transmise, este transformarea unui dicton de tipul „regulile sunt (de obicei) pentru altii“ in „nu exista nici o regula“ sau „totul este permis“.Un copil care se ghideaza dupa asemenea principii va fi foarte greu de strunit, iar adultii care i-au intarit aceste credinte vor fi foarte putin credibili in ochii lui. Problema se complica atunci cand luam in considerare faptul ca educarea si cresterea copiilor nu se desfasoara in prezenta unui singur adult.De obicei, mama si tata sunt asistati, inlocuiti sau ajutati de bone, bunici, matusi etc. Toti incearca sa obisnuiasca odrasla cu anumite reguli, sa o familiarizeze cu vicisitudinile vietii sociale, dar fiecare adult are alte slabiciuni si inconsecvente care vor fi fructificate de copil.Si nu trebuie sa intelegi din asta ca fetita sau baietelul ar fi niste fiinte viclene, care nu fac nimic altceva decat sa monitorizeze slabiciunile adultilor. ti-i poti imagina ca pe niste fiinte dornice, mai degraba, de a trai fara constrangeri si cu un aport cat mai mare de placere (nici noi, ca adulti, nu suntem diferiti!). Cu cat aceasta ingestie de reguli este mai deficitara, cu atat copilul traieste mai ferm cu convingerea ca totul ii este permis.Sfaturi pentru parinti1. Micile concesii devin marile obstacole - gandeste-te ca tu, parintele, esti un investitor strategic. Cu cat investesti mai mult in rasfat, cu atat dobanda va fi mai mare.O concesie marunta astazi („Ma simt vinovat ca nu am stat destul cu baietelul meu, asa ca ii iau nu una, ci doua jucarii cand ma intorc acasa“) are urmari nedorite daca devine regula. Iar copilul va invata rapid cum sa foloseasca sentimentul de vinovatie al parintelui in propriul sau beneficiu...Pentru a nu cadea in plasa „micilor concesii“, distanteaza-te de propriile tale emotii si incearca sa judeci la rece situatia. „Oare chiar are nevoie copilul meu de doua jucarii? Oare nu incerc eu sa-mi rascumpar greseala de a nu fi suficient timp langa el?“ Transformarea mustrarilor tale de constiinta in cadouri pentru cel mic va agrava situatia.2. Asigura-te ca versiunea ta este si versiunea celorlalti adulti cu care copilul vine in contact. In cazul in care copilul tau este crescut de mai multi adulti, el intotdeauna va cauta veriga slaba si mai permisiva. Primul adult care cedeaza in procesul de educare a copilului este cel care va fi folosit ca autoritate in micile scenete de santaj de tipul „Bunica intotdeauna imi ia o inghetata, tu de ce esti asa de rea cu mine, mami? Vrei sa sufar?“.3. Atunci cand faci exceptii, explica-i copilului care sunt motivele derogarii de la regula si anunta-l ca probabilitatea ca acest lucru sa se repete este destul de scazuta.Ca sa nu ai un copil rasfatat, o regula buna de educare ar fi cea in care echilibrezi nivelul de reguli cu cel de recompense. Nu-l recompensa niciodata daca nu merita!4. Fii consecventa atunci cand formulezi o regula, oricat de greu ti-ar fi. Un copil (si cu atat mai mult copilul tau!) iti poate frange inima printr-o lacrima sau un cuvant mieros, dar tu trebuie sa fii tare pe pozitii si sa-l anunti ca vei veghea ca regula sa fie respectata.Daca ora de culcare este zece sau regimul zilnic prevede nu mai mult de o ciocolata pe zi, fii ferma in a anunta si reanunta strictetea regulii.5. Chiar daca „versiunile“ de reguli care urmeaza sa fie transmise copilului nu sunt identice pentru toti adultii cu care vine in contact, este bine ca macar lucrurile sa fie explicate.De exemplu, bunica ii poate spune fetitei: „Stiu ca mama nu iti ia decat foarte rar o a doua inghetata... Eu o sa fac astazi o exceptie, pentru ca sunt bunica ta, dar si eu sunt de acord cu mama ca nu trebuie sa mananci atatea dulciuri“.Text: Mugur Ciumageanu, psiholog clinician, Foto: 123rf.com