Copiii care nu vor fi vaccinați nu vor mai putea merge la școală. Italia a luat această decizie după o dezbatere la nivel național.
Părinții copiilor nevaccinați riscă și amenzi dacă îi vor trimite pe cei mici la școală, fără să aibă dovada că au respectat întreaga schemă de vaccinare, iar amenda ajunge la 500 de euro.
Conform BBC, rata de vaccinare a crescut imediat ce legea Lorenzin a intrat în vigoare. Aceasta poartă numele fostului ministru al sănătății – Beatrice Lorenzin – care a susținut public politica de vaccinare.
Potrivit legii, copiii mai mici de 6 ani pot fi exmatriculați de la creșă sau grădiniță, până când părinții fac dovada schemei de vaccinare. Pentru cei între 6 și 16 ani nu există riscul exmatriculării, însă părinții vor primi amenzi usturătoare.
Schema obligatorie de vaccinare include vaccinurile pentru rujeolă, poliomielită, rubeolă, pojar și oreion.
Actualul ministru al sănătății, Giulia Grillo, a declarat pentru ziarul La Repubblica că regula e simplă – „cine refuză vaccinurile, să-și țină copiii acasă'.
Foto: Shutterstock