Copii sunt afectati de vaporii de clor din produsele de curatenie folosite in casa

Aproximativ 20.000 de copii cu varste sub 6 ani sufera de intoxicatii si boli provocate de inhalarea vaporilor de clor din casa, in fiecare an, se arata in rapoartele centrelor americane de control al substantelor periculoase.

Clorul este un termen general, folosit in limbajul uzual pentru a descrie de fapt hipocloritul de sodiu, un compus chimic periculos si cu miros extrem de iritant ce se regaseste in componenta a sute de produse pentru curatenie.

Utilizarea acestor produse pentru curatarea si dezinfectarea suprafetelor din casa poate determina inhalarea vaporilor sau inghitirea accidentala a produselor, ceea ce poate duce la instalarea unor infectii respiratorii sau digestive extrem de periculoase.

„Copii sunt in primul rand afectati, mai ales ca multi micuti sunt alergici la mirosuri puternice. In cazul in care ei sunt expusi la vaporii de hipoclorit de sodiu, pot surveni iritatii ale cailor respiratorii si ochilor, tuse, voma sau chiar crize de astm.

Inghitirea unor substante de curatat pe baza de hipoclorit de sodiu este de asemenea foarte daunatoare, caci poate provoca iritatii si arsuri la nivelul gatului si cailor digestive sau dureri abdominale puternice', explica medicul pediatru Ana Culcer, seful sectiei de Neonatalogie de la Spitalul Municipal Bucuresti.

In Romania au aparut deja initiative de informare si educare a tinerilor parinti in legatura cu protejarea sanatatii copiilor. Astfel, Asociatia Secretul Evolutiei impreuna cu medicul pediatru Ana Culcer, organizeaza seminarii speciale in care vor aborda aceasta tema in mai multe orase din tara. In plus, aceste informatii vor fi incluse si pe o serie de materiale multimedia realizate special pentru parinti.

Premergator acestor demersuri, medicul pediatru Ana Culcer ofera cateva sfaturi pentru o curatare si dezinfectare lipsite de complicatii sau accidente nefericite:

  1. inlocuirea produselor de curatat si dezinfectat pe baza de hipoclorit de sodiu (clor), in special de catre persoanele sensibile sau alergice sau in casele in care exista copii mici;
  2. curatarea si dezinfectarea cu produse fara hipoclorit de sodiu (clor) pentru suprafetele din casa cu care copiii vin in contact direct si pentru jucariile, olita sau cadita celor mici;
  3. in cazul in care se alege folosirea produselor pe baza de clor, incaperile trebuie foarte bine ventilate, produsele sau obiectele foarte bine limpezite, iar copiii nu trebuie sub nicio forma sa stea in camerele curatate cu aceste produse, imediat dupa aplicarea acestora;
  4. citirea foarte atenta a instructiunilor de pe etichetele produselor si clatirea riguroasa a suprafetelor curatate, in cazul in care este specificat acest lucru de catre producator;
  5. evitarea folosirii spray-urilor de curatat si dezinfectat care pot emana in atmosfera vapori de clor foarte periculosi pentru cei mici;
  6. evitarea amestecului produselor pe baza de hipoclorit de sodiu (clor) cu alte articole de menaj care contin amoniac sau acizi puternici, pentru ca pot avea loc reactii chimice care duc la eliberarea unor gaze periculoase (clor).
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole