Numeroasele păreri şi comentarii ale celor din jur (de care, din păcate, aproape nimeni nu scapă) despre cum, când, cât să alăpteze pot cântări extrem de greu în liniştea unei mame aflate la început de drum.
Iată ce nu ar trebui să-i spui unei femei însărcinate şi/sau unei mame care alăptează:
Cine ştie dacă vei avea lapte…
Această frază spusă unei viitoare mămici creează îndoieli fără niciun motiv şi poate scădea încrederea în propriile posibilităţi de hrănire a nou-născutului.
Eşti sigură că ai suficient lapte?
Acest comentariu poate provoca o adevărată criză unei proaspete mămici, care se simte pe deplin responsabilă pentru creşterea și dezvoltarea copilului său.
Faptul că alăptările sunt foarte frecvente poate fi interpretat – în mod total greşit – ca o lipsă a laptelui, însă e vorba de un mecanism natural bazat pe cerere şi ofertă: cu cât copilul suge mai des, cu atât mai mult lapte este produs.
Iar îl alăptezi? De-abia a terminat de supt…
Alăptarea nu se bazează pe orare şi tabele, aşa cum se întâmplă în cazul alimentaţiei artificiale. Singurul ghid de hrănire în ceea ce priveşte alăptarea este cererea copilului: doar el ştie dacă e timpul să mănânce.
Trebuie să cântăreşti copilul înainte şi după fiecare alăptare
Acum un timp, cântărirea înainte şi dupa alăptare era literă de lege, însă acum este descurajată, deoarece creează anxietate, stres şi nu oferă informaţii utile.
Conform specialiştilor, pentru a verifica dacă totul decurge normal la acest capitol, mama poate număra scutecele ude (care trebuie să fie cel puțin 6-7 pe zi) și se cântărească bebeluşul o dată pe săptămână. Iată cât ar trebui să mănânce bebeluşul în primul an.
Laptele tău o fi consistent? Pare mai mult apă…
Laptele matern conține multă apă (aproximativ 87%), deoarece trebuie să răspundă cerințelor de lichide ale copilului; de asemenea, consistenţa acestuia variază în timpul alăptării: la început laptele este mult mai transparent, apoi devine treptat mai dens. Nu uita că laptele matern este perfect pentru a satisface nevoile nutriţionale ale copilului.
Laptele tău e prea gras
Cu laptele matern nu există posibilitatea de a mânca „prea mult', alăptarea reducând chiar riscul de a avea probleme cu excesului de greutate în copilărie. Alăptarea are, de asemenea, o componentă educativă în acest sens: copilul învaţă să mănânce doar atunci când îi este foame, și doar atât cât are nevoie.
Foto: shutterstock.com