Ce s-a întâmplat cu scrisoarea unei fetițe trimisă tatălui său decedat

O scrisoare a unei fetițe, în vârstă de opt ani, trimisă ‘în rai tatălui său, care decedase când ea era foarte mică, a fost returnată de poștaș micuței.

Poștașul, care își pierduse și el tatăl recent, a reușit să găsească expeditorul scrisorii ‘spre rai făcând un apel public pe rețelele de socializare. Bărbatul spune că scrisoarea fetei urma să fie aruncată și nu a dorit ca acest lucru să se întâmple.

Citește și: Cuvintele spuse de un băiat mamei sale chiar înainte de a se sinucide

„Evident, fără o ştampilă sau o adresă reală, ar ajunge să fie aruncată undeva. Am vorbit cu managerul meu şi am întrebat dacă aş putea încerca să găsesc familia şi să le-o trimit înapoi’, a explicat poștașul, potrivit bbc.com.

Bărbatul a postat pe Facebook o poză cu scrisoarea, iar la nici 15 minute de la publicare, mesajul său a ajuns la mama fetei, Sarah Tully.

Mama copilei s-a declarat copleșită de reacțiile internauților de pe rețeaua socială la văzul postării cu scrisoarea.

Copilul, care își pierduse tatăl pe când avea doar patru luni, i-a mai trimis scrisori părintelui, spunându-I mereu că îi este dor de el și că îl iubește nespus de mult.

Foto – 123rf.com

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news