Corpul nostru reflectă gândurile, convingerile, durerile noastre emoționale, care ajung să se transforme în boli. Anumite tipare mentale și gândurile negative repetate obsesiv sunt cele care ajung să se manifeste fizic, sub forma diferitelor boli. Această teorie se regăsește în toate culturile și din cele mai vechi timpuri, sub o formă sau alta. Data viitoare când te doare ceva sau ai probleme de sănătate, să știi ce probleme emoționale ai de rezolvat. Uite ce înseamnă dacă te doare sau ai probleme cu…
Stomac
În corpul fizic, stomacul este personaj principal în digestie, simbolic vorbind stomacul ‘digeră’ idei și experiențe noi. Atunci când te doare stomacul, acesta este un indiciu că nu știi cum să asimilezi o nouă experiență sau te temi de ea. Dacă ai probleme cu gastrită sau ulcer, acestea sunt simptome ale unei frici viscerale – că nu ești suficient de bun, nu te ‘digeri’ pe tine însăți și te temi că toți cei care par să te placă vor afla cine ești cu adevărat și vor fi dezamăgiți de tine.
Vezica urinară
Durerile și problemele asociate cu vezica urinară indică de obicei o supărare legată de partener – comportamentul acestuia îți afectează feminitatea și generează mânie pe care nu știi cum să o gestionezi.
Durerile asociate cu sindromul premenstrual ar fi cauzate de neacceptarea de sine (pe fondul mesajelor publicitare cu care suntem bombardați în fiecare zi și care ne induc sentimentul că nu suntem suficient de bune dacă nu suntem slabe, frumoase, îmbrăcate după ultima modă și nu mergem în vacanțe exotice).
Picioare
Ne ajută să ne deplasăm în orice direcție dorim. Durerile de picioare sau alte probleme asociate cu picioarele indică teama de a avansa sau neîncrederea și confuzia.
Gât
Gâtul ne susține capul – simbolic vorbind, durerile de gât simbolizează incapacitatea noastră de a ne susține cauzele, de a spune ceea ce dorim pentru că suntem convinși că de fapt, nu merităm acele lucruri. Gâtul uscat (iritat)indică o stare de mânie iar laringitele sunt traducerea în plan fizic a unei strări acute de mânie, pe care nici nu o mai poți exprima prin cuvinte.
Umeri
Durerile de umăr reflectă incapacitatea noastră de a ne accepta propriile experiențe de viață, de a ne bucura de viață – viața ne devine o povară din cauza propriei noaster atitudini.
Anus
Hemoroizii apar ca urmare a incapacității de a renunța la trecut și a mâniei acumulate în timp, sentimente asociate și cu autovinovăție și dorința de pedepsire.
Dinți
Durerile de dinți sunt legate de deciziile noastre – mai bine spus, de indeciziile de lungă durată sau incapacitatea de a lua și de a analiza situații.
Șolduri
Șoldurile susțin corpul pentru un echilibru perfect -dacă te doare șoldul, simbolic vorbind, nu știi încotro să te îndrepți și îți lipsește motivația pentru a lua hotrărâri.
foto Shutterstock