Castiga timp cu familia

Intre serviciu si treburile casnice, timpul de calitate pe care il petrecem in familie se diminueaza din ce in ce mai tare. Invata cum sa „furi minute in plus.

Ultimii ani au adus in atentie sintagma „timp de calitate petrecut cu copiii, utilizata pana a devenit cliseu. Asta pentru ca toate cercetarile ultimilor ani au demonstrat ca timpul petrecut in familie a scazut dramatic in ultimele decenii.

Pe de o parte, de vina ar fi programul aglomerat al parintilor, la care se adauga oricum si timpul consumat pentru realizarea activitatilor casnice (spalat vase, calcat, aspirat, cum­paraturi etc.), pe de alta parte, pentru ca, din dorinta de a le oferi copiilor oportunitati de inva­­­­­­­­ta­­­re si dezvoltare, parintii sfarsesc prin a-i incarca peste masura, rapindu-le celor mici pretiosul timp pe care copiii ar avea nevoie sa-l petreaca alaturi de familie. Vestea proasta este ca, desi ne dam seama ca exista aceasta problema, tot vom merge la serviciu, tot vom sta peste program sau vom lucra sambata si duminica, la nevoie. Vestea buna este ca un pic de organizare ne ajuta sa castigam timp pretios pentru copii, dar si pentru noi.

Cum cele mai mari consumatoare de timp, in afara de birou, sunt activitatile casnice, aici putem „opera. Faceti un mic experiment si notati activitatile cu „trebuie si cantitatea de timp pe care acestea o consuma (da, ati ghicit, pregatirea mancarii si spala­rea vaselor devoreaza mult timp din totalul – si asa putin – ramas dupa o zi de lucru).

Cautati apoi solutiile care func­­­­­ti­­­oneaza cel mai bine pentru voi – de la platirea facturilor online (veti scuti orele petrecute pe drumuri si la cozi), pana la cumpa­ra­­­­­­rea unei masini de spalat vase sau programarea a cate 10 minute de curatenie pe zi, pentru a salva cateva ore bune la sfarsitul saptamanii.

Puteti lucra in „schimburi, desemnand, cu schimbul, responsabili pentru anumite sarcini, puteti organiza mici jocuri de curatenie, care sa transforme treaba dintr-o corvoa­­da intr-o distractie, sau pu­­­­­teti lansa un concurs in familie, pentru cele mai ingenioase idei care au ca rezultat obtinerea de mai mult (si mai placut) timp in familie.

Incercati sa planificati intr-un mod cat mai placut timpul pe care il aveti impreuna – fie ca este vorba despre timp petrecut acasa sau afara. Faceti in fiecare sap­tamana ceva diferit – nu trebuie sa fie lucruri costisitoare. Un picnic in gradina blocului, plantarea unor flori sau, pur si simplu, un teatru de papusi nu dureaza mult, in termeni de organizare, si nici nu costa semnificativ, insa reprezinta activitati care lasa urmari de lunga durata si nasc frumoase amintiri din copi­larie pentru cei mici (si pentru voi).

Stiai ca

Un studiu realizat de Oficiul National de Statistica din Marea Britanie, in 2006, releva ca parintii care lucreaza full-time petrec, in medie, doar 19 minute pe zi cu copiii lor. Alte 16 minute le acordam copiilor in cadrul unor activitati secundare – ii luam cu noi la super-market, de exemplu, si „petrecem timp alaturi de ei in acest fel.

Tot britanicii au calculat ca o femeie petrece, in medie, cam 21 de ani din propria-i viata facand curatenie sau ocupandu-se de alte chestiuni adminis-trative pentru casa. In total, spalatul hainelor, al vaselor, curatenia si ingrijirea animalelor de companie dintr-o casa consuma, in medie, cam 11 ani din viata unei femei, au constatat cercetatorii.

Text: Arhiva Ediprese; Foto: SHUTTERSTOCK.
 

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole