Noi, mamele, ne dorim să avem copii odihniți pentru că știm cât este de important somnul pentru buna lor dezvoltare, dar știm pe pielea noastră și ce înseamnă un copil obosit și cât de greu reușim să facem față toanelor indispoziției lor atunci când sunt obosiți.
Multe mame se întreabă care ar fi ora potrivită la care trebuie să se culce un copil, să nu fie prea devreme, dar nici prea târziu. Noi toate ne dorim să știm cum e mai bine pentru copilul nostru, dar pe tema există o mulțime de păreri, unele dintre ele fiind privite ca o exagerare de multe dintre mame.
Tocmai pentru că există atât de multe discuții pe tema asta și pentru că niciodată nu va fi un consens în ceea ce privește cea mai bună ore de culcare pentru un copil, mai mulți specialiști s-au gândit să pună online un calculator care să le ajute pe mame.
Chiar și acest calculator însă ține foarte mult cont de necesitățile fiecărui copil, în funcție de vârstă și admite că fiecare micuț este diferit și, în consecință, nevoile sale sunt diferite.
Așadar, calculatorul se bazează mai degrabă pe date științifice care pot fi știute cu exactitate, decât pe un număr exact de ore de somn. În funcție de vârstă, se stabilește durata ciclului de somn al copilului și recomandările se fac ținând cont de ciclul de somn, nu de numărul de ore necesar pentru ca micuțul să fie odihnit.
Citește și: De ce au copiii nevoie de somnul de prânz
‘Somnul este alcătuit cicluri de somn REM și non-REM. Apoi intrăm într-un alt ciclu de somn, care nu este un somn adânc și anunță finalul perioadei de odihnă, atunci când suntem pregătiți să ne trezim.
Dacă suntem treziți înainte de această perioadă, când suntem încă în ciclul de somn adânc, ne vom simți obosiți și vom fi morocănoși. Exact la fel se întâmplă și la copii’, spune una dintre specialistele care a participat la realizarea calculatorului.
Cei care au realizat caclculatorul recunosc că rezultatele nu sunt extraordinar de concludente din mai multe motive. În primul rând, copilul nu adoarme exact atunci când îl punem noi în pat. De regulă, chiar și dacă ar adormi în mod spontan, ca să intre într-un ciclu de somn profund are nevoie de 15 minute. La fel, nici în cazul orei de trezire nu putem fi foarte siguri. Este foarte probabil ca copilul să se trezească înainte. Sau, ceea ce se întâmplă destul de frecvent mai ales la copiii mici, se pot trezi în timupul nopții, iar în acest caz calculul e cu atât mai greu de realizat.
Citește și: Ce spune poziția de somn despre personalitatea bebelușului
Totuși principiul este unul important. Nu este indicat să trezim copilul atunci când el doarme un somn adânc. Din păcate, nici măcar de această regulă nu putem ține cont întotdeauna.
Pentru calculator dă click aici și introdu vârsta și ora de trezire a copilului, iar calculatorul îți va sugera mai multe variante.
Surse dailymail.co.uk, web-blinds.com.
Foto:Hepta.