Când ești părinte începător, este mai greu să îți dai seama care dintre simptomele pe care le are bebelușul sunt cu adevărat îngrijorătorare. Și chiar dacă fiecare mamă simte când ceva este în neregulă cu bebelușul ei, se gândește că poate exagerează sau se jenează să sune medicul pentru orice ‘fleac’. Uite însă când trebuie să mergi de urgență la medic sau să îl chemi acasă.
Bebe nu are reacții
Dacă bebelușul este moale, nu reacționează la stimuli fizici (atunci când este atins) sau verbale, plânge abia șoptit, refuză mai mult mese, este palid sau are o culoare albătruie, trebuie consultat de urgență pediatrul.
Are dificultăţi de respiraţie
O respiraţie prea rapidă, inspirări foarte profunde și prelungite cu pieptul ridicat şi abdomenul adâncit, însoțite de sunete înfundate sau de șuier reprezintă indicii clare că ceva nu este în regulă. Dacă aceste simptome sunt însoțite de colorația albăstruie în jurul buzelor, acest lucru poate reprezenta o urgennță majoră – mergeți imediat la camera de gardă a celui mai apropiat spital de pediatrie.
Are convulsii febrile
Dacă cel mic este nou-născut și are temperatură mai mare de 38 de grade Celsius, adresați-vă imediat medicului. Deși aceasta nu este o temperatură periculoasă pentru copii mai mari, la nou-născuți poate induce convulsii febrile, care pot fi fatale. Dacă cel mic începe să vomite, întoarce-l pe o parte, pentru a preveni riscul de înec. Nu adminsitra tu medicamente unui bebeluș cu convulsii!
Vomită des sau în jet
Nu confunda episoadele de vomă cu regurgitarea. În timp ce mai toți bebelușii regurgitează după masă (ai grijă să nu sari peste pauza de eructare), dacă cel mic vomită după fiecare masă sau dacă varsă violent, în jet, vorbește imediat cu pediatrul. – citește și ‘De ce vomită copilul – 8 motive posibile‘
foto Shutterstock