Blestemul celui de-al doilea născut. Tu îl recunoști?

Jill, mama a două fetițe pe cât de superbe pe atât de năzdrăvane, a decis să împărteșească tuturor opinia ei despre venirea celui de-al doilea copil într-o familie.

Jill a numit a numit experiența, într-un mod ironic,  ca fiind ‘Blestemul celui de-al doilea născut’:

În cei șapte ani de zile de când sunt mamă, spune ea, am văzut și am analizat o gamă largă de familii cu unul sau mai mulți copii. Nu sunt vreun psiholog sau terapeut, dar spiritul meu introspectiv mi-a permis să înțeleg lucrurile într-un mod aparte.

Studiind eu așa, atât familia mea, cât și pe cele din jurul meu am ajuns la concluzia că în 95% dintre cazuri se poate vorbi despre ceea ce eu numesc blestemul celui de-al doilea născut. Nu e ceva rușinos, nici ceva de temut, dar am convingerea că al doilea copil vine pe lume cu scopul precis de a fi cea mai mare pacoste. Poate, dacă ești la primul copil, te vei întreba dacă vei cădea și tu pradă acestui așa-zis blestem sau poate, faci deja parte din el dar încă ești în faza de negare.

Iată cei cinci indicatori după care îți poți da seama că iei și tu parte la asta:

Cel de-al doilea născut vine are o predispoziție nativă spre a fi o pacoste

La început încerci să te păcălești că este totul amuzant, dar, într-un final sfârșești prin a te înfuria cumplit. Crema pentru zona scutecului va fi mai tot timpul întinsă pe covor, pereții vor fi desenați cu marker, vânturile vor veni în cele mai neașteptate momente și el va fi cu cel mai gingaș zâmbet pe față. Niciodată nu știi la ce să te aștepți, nici când este foarte mic, nici pe măsură ce va crește. Un lucru este cert- pe măsură ce crește devina o pacoste tot mai mare, iar trăznăile pe care le va face vor depăși orice imaginație a unui om normal.

Copilul mai mare nu vrea să aibă nimic de-a face cu cel de-al doilea născut

Primul copil se enervează de fiecare dată pe fratele sau sora mai mică și pe trăznăile pe care le face. În cele mai multe dintre cazuri între ei există o competiție și unul dintre ei va fi mereu ținta geloziei celuilalt. Chiar dacă copilul mai mare dă dovadă de o maturitate ieșită din comun în viața de zi cu zi, atunci când vine vorba de fratele mai mic se va comporta mai copilărește și mai prostește decât îți poți tu imagina. Atinge parcă un nivel inexplicabil de disperare când vede scutecele celui mic sau când îl aude plângând.

Animalele de companie dau bir cu fugiții din fața celui de-al doilea născut

Chiar și cei mai docili cățeluși vor prefera să fugă mâncând pământul decât să aibă de-a face cu noul membru al familiei. Nici cel mai dornic de atenție animal de companie nu va vrea să ia contact cu ‘blestematul’ cel mic. Asta pentru că, vorbind cinstit, niciun animal, oricât de blând ar fi el, nu poate suporta tratamentul la care îl va supune cel mic.

Durata în care al doilea născut adoarme cu până la 120 de minute mai lungă decât în cazul primului născut

Părinții ajung inevitabil la un nivel periculos și inexplicabil de nebunie, furie, și pierderea speranței din cauza încăpățânării pe care sunt nevoiți să o îndure din partea micuțului membru al familiei. Numărul dăților în care cel de-al doilea născut va vrea să sară din pătuț sau chiar o va face este cu puțin mai mic decât cel al dăților în care refuză să meargă în pătuț. Până și cei mai calmi și toleranți părinți se gândesc cum să dea de-a zvârlitea cu copilul, chiar dacă asta se rezumă mereu la un gând fugar pe care îl alungă cu repeziciune.

Încăpățânarea atinge un cu totul alt nivel

Dacă îmi spui că ești victima disperării din cauza încăpățânării celui de-al doilea născut sunt cu totul alături de tine și te înțeleg perfect. Nu există părinte supraviețuitor în lupta cu cele mai năstrușnice și nebunești dorințe și ambiții ale micuțului. Indiferent de vârstă, părinții aflați sub acest blestem vor cunoaște încăpățânarea notorie a celui de-al doilea născut.

Blestemul celui de-al doilea născut durează, de regulă, ani de zile și sunt lupte supraomenești cu pacostea de copil. Dar cel de-al doilea copil are și ceva special, unic pe lumea asta: o inimă mare de dimensiunea unui soare. Copilul ăsta este capabil de o iubire cum nu există asta pe lume și-ți va spulbera furia într-o fracțiune de secundă cu numai o privire și îl vei iubi de vei simți că-ți va ieși inima din piept.

Sursa: scarymommy.com
Foto: hepta

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole