Alina Pușcaș a născut. A decis numele copilului în ultima clipă

Alina Puscas a nascut

UPDATE : La două zile după naștere, Alina a vorbit pentru prima dată despre momentul în care și-a adus copilul pe lume și despre emoțiile intense pe care le-a resimțit când a intrat în travaliul ce a durat șase ore.

„Cel mai puternic sentiment pe care l-am trăit, până acum, a fost cel de protecție. Mi-am privit copilașul și am simțit că are nevoie de mine, pur și simplu. După ce s-a născut, doamnele asistente mi l-au pus pe obraz și s-a liniștit imediat. I-am simțit pielea caldă, l-am văzut cât de micuț și drăgălaș era… O oră mai târziu, îl țineam în brațe. Alexandru s-a născut în zi de mare sărbătoare, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul ceea ce, încă o dată pentru noi înseamnă că acest copilaș este o minune și o binecuvântare. Îmi doresc să fie sănătos, frumos, deștept și norocos în viață', a declarat Alina Pușcaș.

Deși nașterea era programată pentru 31 august, travaliul a început cu două zile mai devreme.

„Se pare că tânărul a vrut să ia singur decizia momentului nașterii. Am avut un travaliu de șase ore, fără să realizez efectiv… Treceam pentru prima oară printr-o sarcină și nu îmi puteam închipui cât de dureroase sau frecvente ar trebui să fie contracțiile. Am fost tot timpul foarte rezistentă la durere, dar contracțiile pe care le-am avut în ultima oră până la naștere m-au cam îngenunchiat. Operația a durat în jur de 40 de minute și, deși mi-era teamă și aveam emoții și dureri puternice, atmosfera din sala de operație era destul de destinsă', mai spune prezentatoarea de la Antena 1.

Alături de Alina Pușcaș s-a aflat tatăl copilului, dr. Mihai Stoenescu. „Mihai mi-a fost fost alături în permanență, a fost la fel de emoționat și fericit că, în sfârșit, și-a cunoscut fiul', a adăugat Alina.

Frumoasa prezentatoare tv Alina Pușcaș a devenit mamă sâmbătă seara. Ea a adus pe lume un băiețel sănătos, cu două zile mai devreme decât era programată de medic operația de cezariană.

Alina Pușcaș a născut un băiat de 3,050 kg și, la o clinică privată din Capitală. Pentru că a venit pe lume chiar în noaptea de dinainte de Sfântul Alexandru, vedeta și iubitul ei au decis să-i pună numele Alexandru.

Pe tot parcursul sarcinii, vedeta a declarat că nu a avut probleme și se poate declara fericită, pentru că a avut o sarcină ușoară, fără grețuri sau alte probleme.

Alina și băiețelul ei se vor muta în casă nouă după ce vor fi exeternați, alături de tatăl copilului, Mihai Stoenescu, un cunsocut medic stomatolog.

Vedeta a declarat, de curând, că a lăsat decorarea camerei bebelușului pe ultima sută de metri și că își dorește ca acesta să fie una luminoasă, vopsită în alb și turcoaz pal. În schimb, spunea Alina, în camera băiețelului ei nu vor fi desene pe pereți, nici cu personaje din desene animate, nici de altfel. Totul va fi cald și simplu.

Cât despre perioada în care va sta departe de micul ecran, Alina a spus că va reveni la muncă pe cât de repede posibil. Ea a luat în calcul varianta angajării unei bone pentru  micuțul ei.

 

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole