Cum să fac ca cel mic să nu se plictisească la 10 kilometri deasupra Pământului? O întrebare pe care și-o pun mămicile din lumea întreagă. Cei mai problematici sunt copiii care au trecut deja de 1 an și jumătate, sunt activi și vor să descopere lumea din jurul lor.
În plus, sunt ușor iritabili și se plictisesc rapid atunci când sunt prinși ore bune într-un spațiu închis, de unde nu pot să scape. Idei de activități amuzante sunt greu de găsit în avion, însă există câteva trucuri la care poți apela pentru ca timpul să treacă mai repede pentru cel mic.
Înainte de toate, asigură-te că este imbrăcat bine și comod, pentru că aerul condiționat din avion este greu de suportat și de adulți. Vei evita astfel o criză de plâns sigură.
Astfel de hăinuțe – care pot ține loc și de pijama, deci cel mic poate dormi foarte bine în ele – sunt potrivite în avion, mai ales că pot fi luate peste un body sau o bluză de corp. Poți să iei cu tine mai multe schimburi în bagajul de mână, pentru că, după cum știm, cei mici sunt predispuși din păcate la accidente și nu vrei să ajungă murdar la destinație.
Iată care sunt cele 5 metode prin care poți avea parte de un zbor liniștit, atunci când călătorești alături de copilul tău:
-
Plănuiește zborul în etape de câte 15 minute
Pentru un zbor de trei ore, de exemplu, va trebui să te gândești la zece lucruri amuzante pe care să le faci alături de copilul tău. Aici trebuie să îți pui imaginația la contribuție și să alegi în funcție de personalitatea și preferințele copilului tău.
Activitățile amuzante pot include cititul cărții favorite, un joc pe tabletă sau un Lego cu piese mai mari, care să nu se piardă. Primele și ultimele 15 minute le puteți ocupa cu uitatul pe fereastră în timp ce avionul decolează și aterizează. Iar dacă cel mic adoarme, nu vei avea nevoie chiar de 10 actrivități, însă este bine să fii pregătită.
-
Ia cu tine un DVD player portabil sau o tabletă
Dacă îți întrebi prietenele mame, vei afla că toate au în arsenalul pregătit pentru cei mici și un gadget pentru desene animate sau jocuri. Un DVD player este mai voluminos și trebuie să cari după tine și CD-uri, pe când tabletele au spațiu de memorare, unde poți stoca filme în format digital, cumpărate de pe site-uri de profil. Acestea sunt de folos nu numai în timpul zborurilor lungi, dar și seara, înainte de culcare, când cel mic poate nu vrea să-i fie citită o poveste.
-
Nu uita să pui în bagajul de mână și o pernă
O pernă pusă pe scaun îi ajută ce cei mici să vadă mai bine pe geam și îi ține astfel ocupați. Copiii puțin mai mari dorm mai comod în avion dacă au și o pernă la dispoziție. Poți lua și o pătură, poate pe cea preferată a micuțului tău. Nu numai că va crea un mediu familiar și plăcut, dar îl va feri și de aerul condiționat.
-
Fă-i mici cadouri
Asta nu înseamnă să-l răsfeți peste măsură în timpul zborului. Însă îi poți da câte o mașinuță sau, mai bine, un animăluț de pluș la fiecare jumătate de oră. Asta numai dacă promite că va fi cuminte și se va ține și de cuvânt. Pot fi jucării mai vechi, de care a uitat, iar acum este ocazia perfectă să le redescoperiți împreună.
-
Pregătește-i mici gustări
Bebelușii, de exemplu, sunt hrăniți în timpul decolării şi al aterizării. Presiunea poate cauza durere la nivelul urechilor, iar faptul că sug dintr-o sticlă și înghit lăpticul îi ajută să treacă cu bine peste această senzație neplăcută.
Aceeași metodă poate fi aplicată și în cazul copiilor mai mari, cărora le poți da o acadea fără zahăr. Aceasta le va distrage și atenția, pentru că, spre exemplu, procesul de aterizare poate fi înfricoșător pentru cei mici.
Aplică metodele de mai sus, iar zborul cu avionul va deveni o activitate plăcută și liniștită, chiar și atunci când trebuie să călătorești alături de copiii tăi.
Sursă foto: Shutterstock.com