3 motive pentru care sa faci bradul de Craciun, chiar daca ai copilul mic

Ai un bebelus si te gandesti ca-i mai mare efortul sa impodobesti bradul de Craciun anul asta? Va spuneti voua insiva ca „oricum n-are rost, caci nu intelege mare lucru'? Poate asa o fi, insa exista cel putin 3 motive pentru care sa impodobesti un brad de Craciun, indiferent daca este el natural sau artificial, chiar daca cel mic este inca prea mic.

3 motive pentru care sa faci bradul de Craciun, chiar daca ai copilul mic

1. Chiar daca nu intelege, culorile si luminile il atrag si il fac sa se dezvolte mai bine

Asemeni jucariilor colorate si celor cu diferite luminite, bradul de Craciun poate fi un imens stimul vizual, care sa il ajute pe bebe sa descopere inca putin din aceasta lume atat de straina lui inca.
Indiferent ca are doar 3, 6, 9 sau 12 luni, e aproape garantat ca se va bucura sa se minuneze la culorile variate, iar tu vei putea savura in tihna toate aceste momente.

2. Creezi amintiri frumoase de Craciun

Chiar daca bebe nu isi va aminti toate aceste momente, o poza cu bradul poate fi un dar nepretuit peste ani, cand va privi inapoi catre inceputul copilariei.
Asigura-te ca surprinzi cat mai multe imagini frumoase, mai ales acum, cand nu e greu deloc, orice telefon mobil are o camera functionala.
Acum poate oboseala din zilele premergatoare Craciunului isi spune cuvantul si chiar nu mai ai chef sa stai sa asamblezi vechiul brad din debara. Odata ce o vei face insa si vei privi inapoi, iti vei multumi ca ai facut-o.

3. Bradul de Craciun e o ocazie unica sa ai un copac de varsta cu copilul tau!

Acesta din urma e un motiv mai personal, insa eu voi incerca varianta asta si te sfatuiesc si pe tine!
Bradul de anul acesta nu va mai fi acelasi ca in ultimii 10 ani, cel de plastic din debara. Anul acesta am decis sa ne incercam norocul cu un bradut la ghiveci.
La finalul sarbatorilor, imediat ce se inmoaie pamantul afara, vom planta pomisorul care va purta numele fiicei noastre.
Astfel, cei doi vor putea creste impreuna si, peste ani, copilul nostru ajuns adult va putea impodobi (probabil cu o scara) bradul pe care parintii sai l-au plantat pentru ea.
Desigur, varianta aceasta e una mai facila pentru persoanele care locuiesc la curte, insa sigur ai pe cineva la tara, unde sa poti planta un bradut si sa i-l poti arata copilului tau peste ani.

Imagine: Shutterstock

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole