Nici n-a venit bine vacanța, ca plouă cu lansări de filme pentru copii. Startul s-a dat la sfârșit de mai, de fapt, când a avut loc premiera filmului Regatul Secret.
Filmul, realizat de creatorii succeselor „Epoca de gheaţă' şi „Rio', a fost lider în box office-ul românesc de weekend la premieră, cu încasări de peste 600.000 de lei şi a avut aproape 30.000 de spectatori. Ce-i drept, a adunat și multe voci celebre în distribuție – îi veți recunoaște poate pe Amanda Seyfried, Colin Farrel și Beyoncé .
Filmul va avea însă concurență serioasă în curând: peste câteva zile se lansează Universitatea Monștrilor, care a adunat și el în fața microfoanelor voci grele din cinematografie: Billy Cristal, John Goodman, Steve Buscemi, Helen Mirren sau Alfred Molina. Filmul readuce în fața publicului personajele celebre din Monster Inc, animația din 2001 care a primit un premiu Oscar și alte 14 premii.
Nu ne aventurăm să estimăm încasări, dar punem pariu că cei mici nu se vor plictisi vara asta (și nici noi, de altfel!)