Eu și soția mea avem un singur copil, iar asta ne face să nu fim la fel de buni ca părinții care au mai mulți copii. Suntem părinți răi și oameni răi. Adevărat!- așa își începe povestea, în mod ironic, un tată revoltat de faptul că oamenii îl judecă pentru că nu are decât un singur copil.
Măcar suntem mai buni decât cei care nu au deloc copii, nu?
Adevărul este că să ai decât un singur copil e de fapt o glumă. A avea un copil e aproape la fel ca atunci când nu ai deloc copii. Slavă Domnului că măcar atunci când ai un copil practic poți spune că trăiești, pentru că altfel nici nu ai fi existat.
Sunt in tată casnic, dar din moment ce am numai un copil, poți spune despre mine că sunt doar un tip fără job. Nu de alta, dat toată ziua stau degeaba. Câteodată chiar uit că am copil. Dacă mă gândesc mai bine, nici nu știu unde este acum, dar sunt sigur că este bine. E doar o singură persoană, sigur se descurcă singur. Nici nu înțeleg de ce copiii care nu au frați mai au nevoie de părinți.
Ne-am tot gândit dacă vom mai face sau nu un copil. În ultima perioadă am ajuns la concluzia că vom rămâne la unul singur. Motivele sunt multe, dar cu siguranță cel mai important dintre ele este acela că ne place să fim sursa glumelor celor cu mai mulți copii. Serios acum, nu este minunat să poți fi motiv de glume pentru alții?
Am și făcut o listă cu cele mai amuzante lucruri pe care i le poți spune unui părinte care nu are decât un singur copil. E chiar și mai bine dacă acel părinte își permite să aibă un blog în care să scrie despre parenting și să se mai și vaite că uneori e greu să fii părinte. Pe bune? Ha, ha, ha! Un singur copil, nici nu ai dreptul să te plângi!
- Ai un singur copil?
- De ce ai decât un sigur copil?
- Probabil că este foarte ușor să ai doar un copil
- Nu ți-e teamă că, fiind singur la părinți, va fi un răsfățat?
- Wow! Ești părinte casnic și ai un singur copil? Trebuie să fie greu, ha, ha, ha!
- Nu ți-e teamă că se va simți singur fără frați?
- Soția ta nu vrea să mai nască încă o dată, așa-i?
- De ce nu mai faceți un copil?
- Mi-aș dori să am și eu doar un copil. E atât de ușor…
- Ce vrei să spui? Cum adică ai doar un copil? Dar Iisus?
- Care-i problema, băiete? Nu te țin boașele?
Știu că sunt un milion de motive diferite pentru a avea mai mulți copii și doar unul singur pentru care o familie ar decide să rămână la un copil: și ea și el sunt niște leneși, niște părinți care nu pot să-și asume responsabilități- încheie, la fel de ironic și revoltat, tatăl care pare enervat la culme de remarcile celor din jurul lui cu privire la alegerea sa de a avea un singur copil.
Sursa: scarymommy.com
Text: Alina Serea